Ramona şi Gabriel Săcărin, părinţii adoptivi ai Sorinei, au depus în luna februarie o plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva dispoziţiei procurorului privind predarea sub luare de dovadă a paşaportului Sorinei.

Decizia de reţinere a pașaportului fetiţei a fost luată, la data de 26 iunie 2019, printr-o ordonanţă a Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie.

Documentul le-a fost restituit părinţilor adoptivi ai Sorinei după aproape o lună, la data de 19 iulie 2019.

Decizia Înaltei Curți în “cazul Sorina”: Procurorii de la Secția Specială au comis un abuz când i-au reţinut paşaportul fetiţei din Baia de Aramă
Sorina, alături de părinții adoptivi, în SUA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis azi că procurorii au procedat abuziv, încălcând dreptul fetiţei la libera circulaţie, dar şi dreptul de a părăsi orice ţară, inclusiv pe a sa.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

“În conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. 5 din Codul de procedură penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admite plângerea formulată de petenţii Săcărin Ramona Elena şi Săcărin Gabriel, în calitate de reprezentanţi ai minorei Săcărin Sorina, împotriva dispoziţiei procurorului privind predarea sub luare de dovadă a paşaportului minorei Săcărin Sorina din conţinutul Ordonanţei nr. 2015/P/2019 din data de 26 iunie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie.

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

Constată că a fost încălcat dreptul la liberă circulaţie al minorei Săcărin Sorina, prevăzut de art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Revocă dispoziţia privind predarea sub luare de dovadă a paşaportului minorei Săcărin Sorina din conţinutul Ordonanţei nr. 2015/P/2019 din data de 26 iunie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie.

Ia act că paşaportul a fost restituit minorei Săcărin Sorina, prin reprezentanţii legali Săcărin Ramona Elena şi Săcărin Gabriel, la data de 19 iulie 2019.”

Decizia este definitivă.

Bogdan Licu: “Mă bucur că micuţa Sorina a mai stat 30 de zile în România”

Bogdan Licu, procuror general al României în 2019, s-a implicat personal în “cazul Sorina”.

În iunie 2019, Licu a formulat o cerere de ordonanță președințială adresată Tribunalului Mehedinți prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa adoptată, până la administrarea probelor în dosarele penale deschise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Decizia Înaltei Curți în “cazul Sorina”: Procurorii de la Secția Specială au comis un abuz când i-au reţinut paşaportul fetiţei din Baia de Aramă
Fostul procuror general Bogdan Licu
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Totodată, fostul procuror general a cerut revizuirea deciziei prin care s-a încuviinţat adopţia, iar Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a deschis un dosar pentru abuz în serviciu în care cerceta cum a fost judecată cererea de adopție internațională a Sorinei.

La începutul acestui an, fiind audiat la CSM pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general, Bogdan Licu a declarat că “dacă după toate aceste lucruri s-a întâmplat ceva bun, acel lucru bun, şi mă bucur că s-a întâmplat aşa, este că micuţa Sorina a mai stat 30 de zile în România. A avut parte de consiliere în limba română, consiliere psihologică. Şi, după cum am văzut la televizor, a înţeles mai bine ce este cu ea şi care este soarta ei şi viitorul ei. De aceea, am ales să mă implic”, a declarat Licu, conform ziare.com.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI