Accesul la baie a devenit o problemă majoră în lupta pentru drepturile transgenderilor, iar procesul lui Grimm a fost cel mai important caz legal pe această temă.

Curtea de Apel din Richmond, Virginia, a decis cu un vot de 2-1 că elevul Gavin Grimm, acum student la facultate, este protejat în condițiile legii federale care restricționează discriminarea sexuală în educație și cerința Constituției SUA ca persoanele să fie tratate în mod egal, conform legii.

Procesul lui Grimm a început în 2015, după ce elevul a dat în judecată Consiliul Școlar Gloucester.

Gavin Grimm, imagine din 2017

Conducătorii unui liceu public local au refuzat să-i permită să folosească toaletele băieților. Născut fată, Grimm se identifică acum ca fiind bărbat.

Judecător: “Discriminare împotriva unui copil, o va purta cu el pe viață”

Judecătorul Henry Floyd a spus că acțiunile consiliului școlar au constituit ”un tip special de discriminare împotriva unui copil care, fără îndoială, o va purta cu el pe viață”.

Curtea de apel a confirmat o hotărâre din 2019 a unui judecător federal în favoarea lui Grimm.

 
 

Urmărește-ne pe Google News