Femeia al cărei caz a dus la acest precedent a fost forțată să se căsătorească de către familia sa și ulterior s-a confruntat cu abuzuri din partea fostului soț, după divorț. Aceasta a solicitat azil în Bulgaria, fiindcă se temea pentru viața ei, dacă s-ar fi întors în Turcia. Autoritățile bulgare au solicitat îndrumare din partea CJUE și aceasta a hotărât că victimele violenței de gen ca ea au dreptul la protecție.
Ce spune Convenția de la Istanbul
În iunie anul trecut, Uniunea Europeană a aprobat oficial Convenția de la Istanbul, care vizează prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor. Convenția afectează interpretarea Directivei 2011/95 privind condițiile de acordare a statutului de refugiat, în temeiul căreia, din 2011, statutul de refugiat se acordă pe baza unor factori precum rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice sau apartenența la un grup social, mai scris The European Correspondent.
Această recunoaștere poate califica femeile ale unor țări terțe pentru statutul de refugiat, dacă se confruntă cu persecuția și au o teamă reală de a fi vătămate sau maltratate.
Convenția de la Istanbul a fost aprobată abia anul trecut, după un deceniu de discuții în instituțiile UE. Actuala aliniere a cadrelor juridice la Directiva privind calificările reprezintă un pas important în abordarea violenței bazate pe gen și în asigurarea protecției victimelor unor astfel de circumstanțe.
Regulamentele stabilesc că, în cazul în care nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru obținerea statutului de refugiat, victimele ar putea opta pentru un statut de protecție subsidiară, în special atunci când se află într-o situație de risc grav de a fi asasinate sau de a suferi violențe.
Foto ilustrativ: Shutterstock
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!