În luna februarie 2020, pe numele lui George Burcea s-a deschis un dosar penal după ce a fost prins drogat la volan. O decizie în cazul actorului s-a luat după aproximativ un an de la incident. Pe site-ul oficial al Judecătoriei Buftea se arată că George Burcea trebuie să plătească 16.000 de lei, iar timp de un an nu mai are voie să conducă. Verdictul magistraților nu este unul definitiv. În cazul în care actorul nu respectă decizia luată, el ar putea ajunge la închisoare, relatează gândul.ro.
De asemenea, decizia luată de magistrați poate fi contestată de George Burcea în termen de 10 zile. Fostul soț al Andreei Bălan a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise în luna februarie a anului 2020.
„În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. raportat la art. 61 C.pen. condamnă pe inculpatul BURCEA GEORGE-VALENTIN la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 de lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 de zile-amendă, determinat conform art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen., cu suma de 80 de lei corespunzătoare unei zile-amendă stabilită conform art. 61 alin. 2 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 63 alin. 1 şi alin. 3 C.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 22 alin. 1 și 2 din Legea nr. 253/2013, potrivit cărora, dacă se află în imposibilitatea de a achita integral amenda aplicată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani. Conform art. 66 alin. 1 lit. i) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.100 de lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanței.
Ce spunea George Burcea despre incident
În urmă cu câteva luni, actorul a vorbit despre dosarul care s-a deschis pe numele său, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise. La un moment dat, George Burcea susținea că Andreea Bălan ar fi fost cea care l-ar fi denunțat, de fapt.
„Episodul cu stupefiante, da, a fost real! S-a întâmplat o singură dată și da, îl regret! A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine. Acel lucru nu s-a mai repetat, acum sunt în tot felul de teste și alte lucruri. Îmi pare rău ca s-a ajuns atunci în acel punct. Cu siguranță, a fost nevoie să se întâmple, viața avea să îmi dea o lecție. Cu siguranță, foarte mulți oameni recurg la astfel de gesturi când se simt singuri, abandonați, singuri într-o problemă. Da, m-am simțit abandonat și de asta m-am dus într-o altă zonă. De asta am avut o scăpare”, a dezvăluit actorul, în cadrul podcastului „În Oglindă”, găzduit de jurnalistul Mihai Ghiță, în luna noiembrie a anului trecut.