Fostul președinte a participat la Conferinţa Regională – Centru a PMP, care a avut loc la Alba Iulia, el fiind invitat de onoare al evenimentului. „Aş încheia asigurându-vă că, după ce am fost la Conferinţa Regională de la Timişoara, de la Galaţi, de la Iaşi, de la Piteşti şi aici, la Alba, probabil că, din toamnă, nu voi fi numai partenerul dumneavoastră, ci mă voi înscrie în partidul dumneavoastră”, a spus Băsescu la finalul manifestării.
În 18 aprilie, fostul preşedinte Traian Băsescu afirma, la Galaţi, că nu se va înscrie în PMP, pentru că „actorii tranziţiei, la un moment dat, trebuie să facă pasul înapoi”, el adăugând ulterior, răspunzând unei întrebări, că nu se va mai înscrie niciodată în vreun partid.