„Pur și simplu ne spun: următoarele decizii opriți-le de la distribuire. Ceea ce noi facem. Nu intrăm în subiectul acesta”, a afirmat directorul Poștei Române.
El s-a referit la deciziile de recalculare care au fost retrase de la mai mulți pensionari din Alba, dar a precizat că mai sunt și alte județe în aceeași situație.
„Situația este relativ simplă. Într-adevăr, a existat acea situație în care doi salariați au luat de la câteva persoane, știu că s-a vehiculat cifra 17 în spațiul public, în realitate noi nu am reușit să identificăm mai mult de 10 persoane care au înmânat aceste decizii, iar explicația salariaților a fost că au vrut să-i ajute pe acești pensionari să nu mai meargă ei la Casa de Pensii, ci să le ducă poștașul. E o cutumă a încrederii între salariații companiei și dânșii”, a spus Valentin Ștefan.
Întrebat dacă s-a greșit ceva în redactarea acelor decizii de recalculare, Valentin Ștefan a răspuns: „Asta nu pot să vă spun, pentru că noi, sau eu, nu am urmărit acest aspect. În schimb, într-adevăr există aceste situații în care Casele de Pensii solicită să mai oprim de la distribuire anumite decizii”.
Șeful Poștei a precizat că solicitările de oprire a distribuirii anumitor decizii de recalculare a pensiilor au venit din partea mai multor Case de Pensii din România, nu doar din Alba.
Mai mulţi pensionari din judeţul Alba au reclamat recent că nu au primit deciziile de recalculare a pensiilor, oamenii spunând că poștașii le-au spus că decizia vine de la Casa de Pensii pe motiv că deciziile sunt greşite.