RĂSPUNS. Nu. Guvernul a modificat prin OUG modul în care cei fără venituri pot să se asigure optional la sănătate, plătind 10% din echivalentul a 6 salarii minime brute (1.140 lei), și nu a 12 salarii, cât era înainte de adoptarea acestui act normativ. Așadar, potrivit OUG nr. 18/2018, pentru a putea plăti CASS și a fi asigurate timp de 12 luni în sistemul sanitar public, persoanele fără venituri vor trebui să depună, până la data de 15 iulie 2018, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (Declarația 212). Acest document va înlocui, practic, formularele 604 și 605. Practic, cei fără venituri vor depune aceeași declarație unică, destinată persoanelor care obțin venituri din activități independente, dividende sau chirii.
Citește și :Declarația unică poate fi depusă începând cu data de 16 mai. Cum vor intra contribuabilii în posesia parolei de acces