„Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi-a depus declaraţia de avere în data de 11 iunie 2013. Anexăm, la prezentul comunicat, dovada depunerii declaraţiei de avere. Totodată, facem precizarea că, dintr-o eroare umană, pe site-ul instituţiei nu apărea declaraţia de avere, eroare ce a fost remediată”, se arată într-un comunicat remis Ziare.com.
Astfel, împreună cu soţia sa, Adina Vălean, Antonescu deţine un teren intravilan în comuna Drajna, judeţul Prahova, de 3.942 de metri pătraţi, o casă de locuit de 84 de metri pătraţi în aceeaşi localitate, două apartamente în Bucureşti şi două autoturisme de lux. Consoarta sa a declarat bijuterii în valoare de 18.000 de euro. Familia Antonescu are mai multe conturi deschise în România şi în Belgia, dar şi datorii al căror sold este de 97.000 de euro.
Crin Antonescu a mai câştigat 60.621 de lei de la Parlamentul României, iar în declaraţia lui de avere mai apar şi pensia de urmaş a fiicei sale, alocaţia, dar şi bursa pe care o primeşte de la şcoală, în valoare de 2.877 de lei.
Citeşte şi: Declaraţia care îl va scoate din minţi pe Crin Antonescu. Ce a spus Elena Udrea despre liderul liberalilor
Niels Schnecker, şeful de campanie al lui Crin Antonescu şi fostul iubit al Elenei Cârstea, a pornit de jos: «Am spălat WC-uri»