Pe lângă cele două apartamente şi trei case pe care preşedintele le avea deja, în declaraţia de avere înregistrată în 11 iunie, apare încă un apartament, cu suprafaţa de 67 de metri pătraţi, în Sibiu, moştenit de Carmen Iohannis în 2020.

Veniturile obţinute din chirii au scăzut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.829 de lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.743 de lei. Pentru 2017, el menţiona venituri din chirii de 29.529 lei, iar pentru 2016 de 19.017 lei.

De asemenea, din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei, a notat Agerpres.

Astfel, Klaus Iohannis a câștigat mai mulți bani din salarii anul trecut, încasând 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018.

În 2017, el a încasat 169.646 de lei, iar în 2016 – 196.155 de lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News