„Eu n-am nicio problemă cu justiția(…), nu știu dacă e un atu sau o vulnerabilitate (…), doar că partidul era într-o situație în care mi s-a cerut să intervin și nu am putut să nu fac lucrul acesta pentru că aș fi trăit toată viața cu un regret că atunci când mi s-a cerut să intervin și să pot să ajut, n-aș fi făcut-o de teamă sau din lașitate(…) Mi-am asumat aceste riscuri. E foarte greu să spună cineva dacă procesul meu e un atu sau o vulnerabilitate, chiar e greu de spus (…), totuși este vorba despre o condamnare pentru că am îndemnat lumea să vină la vot, dar nu vreau să comentez decizia instanței; numai că ea a tulburat foarte mult oamenii din partid și din afara partidului. Până la urmă ce e important este că putem reconstrui acest partid, putem reașeza acest partid.
Îl susțin în continuare pe Victor Ponta, l-am asigurat de tot sprijinul partidului și sper ca acum să se poată ocupa mai bine de Guvern neavând și problemele partidului în minte. Cred că era foarte greu să țină aceste două lucruri și sperăm că începând cu luna septembrie, și în Parlament lucrurile vor fi mult mai clare, mai așezate”, a spus Liviu Dragnea.
De asemenea, liderul PSD a mai precizat că a purtat în seara zilei de vineri o discuție cu primarii social-democrați din Maramureș și i-a asigurat că finanțarea proiectelor de dezvoltare își urmează parcursul stabilit.
Președintele interimar al PSD a fost însoțit la conferința de presă de președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, prim-vicepreședintele PSD, Gheorghe Șimon, deputatul Florin Tătaru și secretarul executiv al PSD Maramureș, Dragoș Titea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro