Victor Ponta a declarat că vrea să asigure că „România este o ţară europeană, care respectă toate condiţiile UE şi că Parlamentul nu a demarat nici o acţiune împotriva preşedintelui”.
Mai mult, pentru a-şi susţine afirmaţia, premierul a spus că şi Curtea Constituţională a constatat că Parlamentul a respectat regulile suspendării lui Traian Băsescu, iar deciziile şi hotărârile CCR vor fi respectate în totalitate şi de acum înainte. Şi Martin Schultz a spus că în urma discuţiei cu premierul a ajuns la concluzia că acesta e dispus să accepte decizia CCR. Mai mult, preşedintele Parlamentului European a mai adăugat că Victor Ponta e prietenul lui, face parte din aceeaşi familie politică europeană şi nu crede că vor fi găsite nereguli.
Astfel, la referendum, pentru validare va trebui ca la urne să se prezinte jumătate plus 1 din românii cu drept de vot.
În plus, Ponta a ţinut să menţioneze că va fi respectată orice măsură necesară care să redea încrederea UE în şara noastră. „Vom lua măsuri imediate dacă vreuna dintre deciziile noastre nu va respecta standardele europene”, a spus premierul.
„Am fost dezamăgit că doamna Merkel nu a ascultat şi părerea Guvernului cu privire la situaţia politică din România, înainte de a da declaraţii, ci a ascultat-o doar pe cea a preşedintelui suspendat Traian Băsescu”, a mai declarat Ponta la Bruxelles.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro