„Vă mărturisesc că eu fiind aici nu am cunoștință de cazul menționat. Eu înclin să cred că nu e vorba de un preot real. Dacă e vorba de un preot caterisit, a comis ceva care i-a adus caterisirea, iar incidentul de astăzi, dacă e real, îl descalifică pe cel care l-a comis. Asta înseamnă a protesta împotriva eroilor. E regretabil”, a declarat Vasile Bănescu.
Preoul şi-a dat foc în faţa Catedralei Mânturii Neamului, în timpul slujbei de sfinţire a edificiului, duminică, 25 noiembrie. George Ciulei este din Cernavodă, județul Constanța, și este nemulţumit de faptul că a fost suspendat, după 12 ani de preoţie, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie mortal, în anul 2015, fiind trimis în judecata forurilor bisericeşti.
După incident, bărbatul a fost dus la secție.