Sanda Nicola și-a amintit de o întâlnire pe care a avut-o cu regretatat jurnalistă Cristina Țopescu, când aceasta a invitat-o la emisiunea online Canal 33.

„Scriu cu ciudă și de ciudă, dar o să explodez dacă nu las asta aici acum când Cristina Topescu e subiect de breaking news. Nu mă uit la televizor, dar pun pariu că la ora asta e întrecere de superlative la adresa ei pe absolut toate televiziunile din România.

În vara lui 2018, după ce publicasem cartea, m-a sunat Cristina. Mă invita să vorbim despre lansare la emisiunea pe care o avea la o televiziune online. Bucuroasă că o aud, și mai bucuroasă de perspectiva revederii, am acceptat imediat invitația și i-am cerut coordonatele. Adresa, ora de difuzare etc. Cristina a început atunci să se scuze că va fi într-o seară de vineri și chiar la ora la care e emisiunea ”Românii au talent”, că probabil ne vede puțină lume, dar rămâne emisiunea pe net și ajunge ea la cine are nevoie de discuția noastră. Apoi m-a rugat să vin cu farduri de acasă pentru că nu are cine să ne machieze. I-am spus să nu-și facă deloc griji că ne descurcăm.

S-a făcut și seara caniculară de vineri și ne-am regăsit după niște ani buni în care nu ne văzusem. Revederea a avut loc într-o cameră spațiu de depozitare de prin Adevărul Holding unde ne-am machiat și ne-am tapat reciproc părul în creștet, cu cascadă de râsete pentru că, citindu-mi cartea, descoperise că aveam aceeași obsesie pentru volum la rădăcină. :) Aerul condiționat nu făcea față temperaturilor, curgeau apele pe noi, smacurile, până să intrăm în direct s-a ales praful și de volumul părului, am renunțat și la sacouri că ne sufocam și am intrat în live așa, năclăite. Eu i-am mărturisit cât a contat pentru mine prima noastră întânire, în 1999, când ea mi-a complimentat timbrul vocii, la rândul ei ea mi-a spus că o inspir și că se gândește foarte serios să scrie și ea o carte.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Am stat mult de vorbă în seara aia off, on și iarăși off air, ore în șir despre părinții noștri, șefii noștri, drumurile noastre întortocheate și am înțeles atunci dimensiunea singurătății ei. La despărțire s-a scuzat din nou pentru toate neajunsurile legate de producție, audiență și îmi spunea plină de speranță că s-ar putea să fie preluat și de cabliști acest Canal 33. I-am spus că accept oricând onorată invitația ei, în orice condiții, fie și dacă emitem doar pentru vecinii de pe scara ei de bloc. A râs”, a povestit Sanda Nicola.

Jurnalista a ținut să sublinieze faptul că televiziune „nu au mai avut loc” pentru Cristina Țopescu. Sanda Nicola a mărturisit că și-ar fi dorit să aibă un proiect alături de Cristina Țopescu.

„Când m-am întors acasă eram foarte încărcată, simțeam un amestec de compasiune și furie care mă înnebunea. Fusese foarte greu de suportat să o văd pe Cristina Țopescu atât de chinuită încercând să producă o emisiune, să-și împlinească astfel menirea ei, care, categoric, a fost să vorbească publicului larg. De ce n-a mai fost loc pentru un om ca ea în nicio televiziune din România? De ce făcea voluntariat la un radio încercând să găsească singură niște sponsori? Poate reflectăm un pic și asupra acestor aspecte în aceste zile când vom avea tupeul să afirmăm că ne va lipsi.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Am început imediat să creionez un format tv pe care să-l facem împreună. Nu i-am spus. Aș fi vrut să am ceva concret. Măcar un sponsor ca să ne facem emsiunea pe net dacă tot nu aveam semnale favorabile dinspre televiziuni. Apoi a murit tatăl ei, au venit altele și peste mine, după care am decis și eu să renunț să-mi mai caut locul și să-mi inventez formatul potrivit în televiziune. Deși Cristina spera că o să mă răzgândesc. (…)

Dumnezeu să o ierte! Și pe noi!”, a încheiat Sanda Nicola.

Cristina Țopescu a murit la vârsta de 59 ani. Vedeta TV a fost găsită decedată în locuința sa din Otopeni. Alerta a fost dată de o vecină, care a anunțat poliția că nu a mai văzut-o de trei săptămâni.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI