Formularul trebuia depus până la 15 martie, dar Ministerul Finanțelor a venit cu un proiect Ordonanță de Urgență pentru extinderea termenului până la 31 iulie.

Depunerea Declarației Unice este obligatorie pentru ca statul să poată calcula impozitul pe venit, contribuția de sănătate și contribuțiile sociale.

Prin acest formular se declară, după caz:

  • impozitul pe veniturile realizate din România sau/și din străinătate în anul 2018
  • impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit;
  • venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuții sociale pentru anul 2019 și, după caz, contribuțiile sociale datorate în anul fiscal 2018.

Ce este Declarația Unică

Declarația unică înglobează mai multe formulare ce trebuiau depuse la ANAF, între care celebra Declarație 600 – care la începutul anului trecut a generat un adevărat haos, dar și Declarația 200 – care trebuia depusă în special de jurnaliști, artiști sau arhitecți plătiți numai pe drepturi de autor.

De asemenea, mai trebuie să o depună și cei care nu au obținut venituri, dar vor să plătească asigurări de sănătate pentru a putea beneficia de servicii în sistemul sanitar de stat.

Angajații cu carte de muncă nu trebuie să o depună, reținerea sumelor făcându-se la angajator!

Unde se găsește Declarația Unică

Unică poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

De asemenea, “Declarația
unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de
persoanele fizice” se poate transmite și prin poștă sau se poate depune
la sediul unităților fiscale.

Ce venituri intră la această categorie

  • activități independente;
  • cedarea folosinței bunurilor, cu excepția veniturilor din arendă;
  • activitați agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real;
  • piscicultură și/sau silvicultură;
  • transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar;
  • jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker;
  • activitățile artistice și sportive, în calitate de artiști de spectacol sau ca sportivi.

Veniturile din chirii constituie „venituri din folosința bunurilor”. Cei care nu au în acest moment venituri din chirii, dar intenționează să efectueze astfel de tranzacții, trebuie să depună declarația unică în cel mult 30 de zile de la încheierea contractului, indiferent dacă acesta este înregistrat sau nu la Fisc.

Înregistrarea contractului nu mai este acum obligatorie, dar dacă se optează pentru acest lucru, această procedură este separată de declarația unică.

Și beneficiarii de vouchere pentru biciclete sunt obligați să depună Declarația Unică și să achite impozit și contribuții sociale. Fiscul spune că poate îndruma oamenii, la cerere.

Cât trebuie achitat la stat

Obligațiile fiscale datorate sunt impozitul pe venit de 10% și contribuția de sănătate, tot de 10%. Aceasta din urmă lipsește în anumite cazuri.

Impozitul pe venit se plătește prin următoarea formulă: din veniturile totale obținute din chirii se scade o sumă de 40%, care reprezintă cheltuieli forfetare. La suma rămasă se aplică 10%.

De exemplu: dacă ai un contract pe 1.000 de lei, se scad 400 de lei, iar impozitul de 10% se aplică la cei 600 de lei rămași.

În cazul celor plătiți doar cu drepturi de autor trebuie depusă declarația doar dacă persoana în cauză venituri peste 24.960 lei anual, adică 12 salarii minime.

Persoanele fizice autorizate, gen electricieni sau instalatori, pot alege la rândul lor să cotizeze la sănătate și la pensii, astfel că trebuie să completeze Declarația Unică.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News