UPDATE ora 14.00 Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a anunțat, la finalul ședinței de Guvern, că cei care au depus Declarația 600 trebuie să depună și declarația unică, pentru a ști care sunt veniturile sale pentru anul în curs și pentru anul viitor.
”Acest mecanism este un pas important în privința reformei Fiscului”, a mai spus ministrul.
”Mergem pe un mecanism de stimulare a contribuabilului, să depună această declarație unică în sistemul online, și va avea 5% reducere a obligațiilor de plată față de stat, impozit pe venit, sănătate și cele pentru social, și mai mult, dacă se face o plată anticipată pentru veniturile estimate pe anul în curs, până la final de 15 decembrie, mai are 5% pentru această plată anticipată. Deci 10% reducere pentru obligațiile față de stat, dacă Declarația se depune online și pentru plata anticipată”, a spus Teodorovici.
El a precizat că se poate merge și pe ”un estimat de zero”, pe anul curent, dar contribuabilul, în această variantă, nu se va mai bucura de recucerea de 5% pentru plata anticipată.
„Această ordonanţă de urgenţă schimbă fundamental acest mecanism, şi anume trecem de la un sistem cu şapte declaraţii pentru persoanele fizice la o singură declaraţie unică. În primul rând, schimbăm alte chestiuni legate de modalitatea de plată, nu mai sunt patru plăţi anticipate”, a spus Teodorovici.
Ministrul a explicat că va exista o singură plată, o singură dată de depunere, şi anume data de 15 iulie în acest an, fiind un an în care practic se face o tranziţie de la sistemul anterior la noul mecanism de declarare a contribuţiilor.
”Din anul următor, urmează să fie data de 15 martie ca dată de depunere a formularului şi, desigur, şi data de plată unică”, a mai declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
”Astăzi vom avea pe ordinea de zi actul normativ privind Declarația Unică. Încă înainte de preluarea mandatului am promis că declarația 600 va dispărea”, a spus premierul, la Palatul Victoria.
Șefa Executivului a precizat că persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS şi CASS vor completa o unică declaraţie şi nu şapte declaraţii, cum a fost până acum. În plus, noul formular se va depune o singură dată pe an, iar termenul de depunere pentru anul acesta este 15 iulie.
„Plata contribuţiilor poate fi efectuată până pe 31 martie 2019. De asemenea, impozitul pe venit va putea fi plătit la venitul estimat pentru anul curent. Totodată, evaluarea pentru încadrarea ca plătitor de CAS şi CASS se va face în funcţie de venitul estimat pentru anul curent. Persoanele fizice vor putea rectifica declaraţia până la termenul de plată”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Premierul a precizat că noua reglementare va permite şi depunerea prin mijloace electronice a declaraţiei unice. „Astfel, cetăţenii vor avea mai puţin timp de petrecut pentru a-şi îndeplini obligaţiile fiscale, iar ANAF va putea lucra mai repede, mai bine şi cu costuri mai mici pentru a procesa declaraţiile şi a emite deciziile de impunere”, a mai spus prim-ministrul.
Ce prevede Ordonanța de Urgență privind introducerea Declarației unice
Persoanele fizice care realizează activități economice sau anumite categorii de venituri vor depune la ANAF o singură declarație – Declarația Unică.
Aceasta cuprinde toate informațiile necesare privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate și asigură un mecanism mai simplu de stabilire, declarare și plată a obligațiilor fiscale.
Prin introducerea Declarației Unice se elimină șapte declarații fiscale (D200, D 201, D 220, D221, D600, D604, D605).
Se trece practic, de la un sistem în care informațiile erau furnizate de contribuabili în declarații diferite, în scopul stabilirii impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, la un sistem de declarare în care toate obligațiile declarative ale contribuabililor sunt îndeplinite prin depunerea Declarației unice.
Aceasta va conține informații atât despre venitul realizat în anul precedent, cât și despre venitul estimat pentru anul curent și va putea fi rectificată oricând până la termenul de plată.
Termenul unic de plată va fi 15 martie anul următor pentru anul precedent (o singură scadență, în loc de cinci) cu posibilitatea de a face plăți oricând în cursul anului până la termenul scadent. În 2018, Declarația Unică se depune până pe 15 iulie.
Ministrul Finanțelor, Orlando Teodorovici, a explicat duminică, 4 martie, în emisiunea Subiectiv, de la Antena 3, cum se va completa Declarația unică.
Declaraţia Unică va trebui depusă până la data de 31 martie 2018, apoi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va emite decizii de impunere, iar plata impozitului/contribuţiilor aferente va trebui efectuată până la 15 iulie 2018.
Teodorovici susținea că va există și o aplicație pe telefon pentru a completa Declarația Unică, iar pentru a încuraja oamenii să depună și plătească online vor avea o bonificație de 10%.
Autoimpunerea pentru impozitul pe venit se realizează astfel:
-plățile de impozit se efectuează oricând până la scadență (31 martie 2019)
-apare posibilitatea de rectificare a Declarației până la termenul de plată (până la 31 martie).
Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice este o soluţie bună, declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale nu are un conţinut simplu, necesită efort, inclusiv din partea instituţiilor statului.
Citește și: Parcările pentru persoanele cu handicap, aproape inexistente în Capitală. Câte locuri sunt în București
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!