Declarație de dragoste pentru România, de la un tânăr româno-sirian: „Banii nu sunt totul pe lumea asta, n-aș da Bucureștiul pe Berlin”

Dintre toate verile petrecute în Ferentari, vara lui 2019 a fost cea mai grea pentru Anis Ali. Nu pentru că trebuie să meargă în scaun cu rotile, nu pentru că și-a pierdut jobul de la radio. Ci pentru că a rămas fără acoperiș.

Casa bătrânească în care locuiește, casa unde s-a născut și a crescut a ars parțial, pe 12 iunie, după ce boilerul de la baie a făcut scurtcircuit.

M-am târât atunci afară pe brânci, am sunat la 112, cât m-au ținut de vorbă operatorii, focul a urcat pe casă și s-a extins. Când au ajuns pompierii, au dat cu apă pe casele vecinilor, să nu ardă și ele

Anis Ali

Are 32 de ani, tatăl lui e medic stomatolog sirian, mama e româncă.

Copilăria între Jabbleh și Ferentari

A copilărit aici, în Ferentari. Juca fotbal pe maidan, cu ceilalți copii. Apoi a urmat școala și liceul în Siria, la Jabbleh. Vacanțele de vară le petrecea la București, “erau bucuria mea, nu mai voiam să plec înapoi, în Siria”. Din 2007, s-a stabilit definitiv în România.

Recomandări

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

“Rudele mele se mirau. Le-am spus că, așa cum e acolo, mie îmi place. Pe atunci se trăia mai bine în Siria decât în România. Acolo unde stăteam, lângă Jabbleh, aveam apă, canalizare, asfalt. Aici, în Ferentari, nu aveam așa ceva. Abia în 2009 au tras apă. Apoi a venit războiul și e mai greu acolo. Dar Siria, așa cum era, cu averi, cu bani, avea ceva care nu-mi plăcea, nu știu de ce. Întotdeauna am tras spre România”, povestește Anis.

Unul dintre motivele care au înclinat alegerea spre București e că în Siria, explică tânărul, nu există secții de recuperare pentru bolnavii de scleroză. Primele semne ale bolii s-au arătat la Anis la vârsta de 12 ani: “Unii medici sirieni au spus că, de fapt, sunt leneș, că nu vreau să merg. Am fost operat la tendoane, pentru a putea susține mușchiul picioarelor. Dar, de la 18 ani, merg numai cu scaunul. Abia din 2014, am reușit să stabilizez boala, să nu mai avanseze”.

A visat la Politehnică, a ajuns la radio

Anis ar fi vrut să urmeze o facultate în domeniul informaticii. Dar în Siria i-ar fi fost imposibil să meargă câteva zeci de kilometri până la Jabbleh și înapoi. Iar la Politehnica din București s-ar fi lovit de aceleași probleme: “Am văzut o singură studentă, ca mine, în scaun cu rotile, cărată zilnic pe brațe, până la sala de cursuri. Nu există rampe, lifturi pentru cei ca mine”.

Recomandări

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Nu mai vorbesc de tramvai. Pe cele care trec pe la capătul străzii mele, le-am numărat și doar unul are rampă și pot urca în el. Asta, dacă are milă cineva să mă ajute

Anis Ali

După multe căutări, Anis a găsit un loc de muncă la Radio România Internațional, ca traducător la secția arabă.

A lucrat un an și jumătate, de care își amintește cu drag: “Nici la sediu la radio n-aveau rampe, mă chinuiam până ajungeam la birou, dar pentru mine era important că, iată, pot, sunt în stare, merg dimineața ca toată lumea la serviciu”.

Postul lui Anis a fost restructurat, după o tăiere de buget, și tânărul a ajuns iar să trăiască din pensia de boală.

Fata din magazinul de narghilele

În primăvara lui 2016, a fost în vizită la părinți, în Siria. Și la un magazin de narghilele a remarcat o fată: “Toți îmi spuneau: «Nu te apropia de ea, e foarte rea». Dar m-am apropiat. Prima oară, am plecat de acolo cu două narghilele. M-am apucat să fumez. Și zilnic găseam ceva de cumpărat de acolo”.

Recomandări

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Până la urmă, și-a luat inima în dinți și a cerut-o de soție. “Așa se procedează în Siria, nu poți scoate fetele la un suc fără să le cunoști părinții. La început, Ola a refuzat. M-am dus acasă și am stat în camera mea, fumând narghilele. Nu am mâncat nimic o zi și o noapte, doar am fumat. Ola a auzit de la fratele meu că sunt supărat, s-a înduplecat și s-a dus la tatăl ei, i-a zis că se căsătorește cu mine, chiar fără voia lui. Mi-a transmis să vin s-o pețesc. Și așa a fost”.

Ola are 28 de ani. L-a ales pe Anis “pentru că e frumos și are inima albă, și pentru că e foarte supărat că el nu poate merge la picioare”.

Când a sosit prima oară în România, era noiembrie, era frig. Nu i-a plăcut. Dar treptat s-a obișnuit. “Acum nu mai pot fără Anis, nu vreau să stau fără Anis”.

În primăvara lui 2017, Ola l-a născut la București pe Karumi, un băiețel bucălat, care se plimbă pe genunchii tatălui, cu scaunul.

„Și lipiile sunt mai dulci aici”

Soția lui Anis nu are cetățenia română încă, mai are de așteptat trei ani, timp în care trebuie să învețe pe de rost imnul și să știe gramatica la perfecție.

Gătește mâncare siriană, fără carne de porc, dar a deprins și bucătăria românească. Știe să facă mămăligă și sarmale și îi plac ardeii umpluți. În Siria, e obiceiul să vii neinvitat în vizită la vecini, la prieteni și să stai cât vrei, după toate legile nescrise ospeției.

Ola a fost uimită să vadă că românii au obiceiul să-și anunțe vizitele. Și să ceară bani pentru orice serviciu, dacă-ți repară ceva prin curte, de exemplu.

“La început, mi s-a părut curios, acum m-am obișnuit să ți se ceară bani pentru orice ajutor. Până la urmă, așa e corect”, spune și Anis.

Tânărul își amintește de anii când oamenii erau buni și generoși în Siria, când se găseau de toate și la prețuri mult mai mici decât în România. Acum, în piață, găsești doar munți de condimente.

“Dar carnea pe care s-o condimentezi e foarte scumpă în Siria. Și laptele, și ouăle, totul e foarte scump. Lapte luăm cu porția, de la vaca unei vecine. Dar numai de două ori pe săptămână, să ia și ceilalți de pe stradă. Se mănâncă orez sau cartofi zilnic. Pâinea e încă ieftină, lipiile se vând la legătură. Dar sunt doar făină, sare și apă. Lipiile care se găsesc la București sunt mai dulci, mai bune”

Anis Ali

Cel mai grav, crede Anis, e că sirienii s-au înrăit, din pricina războiului, din pricina lipsurilor, și nu mai au frică de lege.

Drumuri la primărie și înapoi

După ce le-a ars casa, în iunie, Anis, Ola și Karumi au fost găzduiți de un vecin: “Eu și Ola puteam dormi și fără acoperiș, dacă ploua, puneam o găleată între noi, pe pat. Dar pe Karumi nu-l puteam ține așa. Vecinii ne sunau noaptea de câte ori ploua, să întrebe dacă intră apa peste noi. Ne-au ajutat și ei cum au putut, pe mine mă știu de copil”.

De la Primăria Sectorului 5, după mai multe drumuri, după ce au făcut rost de toate adeverințele, Anis a primit un ajutor de urgență, în jur de 20.000 de lei. Insuficient, nu ajunge pentru tot acoperișul.

“Așa am făcut tot dosarul pentru ajutor, eu în scaun, Karumi în brațele mele și Ola ne împingea pe amândoi. Am avut mult de umblat. Și acum trebuie să umblăm din nou, să ducem facturile, să arătăm că am cumpărat materiale de construcții. ”

În prag de toamnă, casa lui Anis și a Olei nu e nici pe departe reparată. Dar tinerii nu și-au pierdut nici speranța, nici seninătatea.

„Vreau să-mi cresc băiatul aici!”

Anis nu regretă că a ales România: “Totul e bine, cât suntem împreună. Oricât de greu ne-ar fi acum, n-aș da Bucureștiul pe Berlin. Mulți dintre prietenii mei au plecat în Germania. M-au îndemnat să vin și eu acolo, că-ți dă statul mai mulți bani și te ajută, dacă te afli în situația mea. Dar aici mă simt mai bine, întotdeauna m-am simțit mai bine. Nu cred că banii sunt totul pe lumea asta. Mie nu îmi place în Germania. Vreau să îmi cresc băiatul aici, la București. Nici cetățenie siriană nu i-am dat, de frică să nu-l ia în armată. Vreau să-l înscriem la grădiniță. Să intre în grupul de români, să înțeleagă că viața lui e aici. Chiar dacă statul român nu e statul german, așa puțin cât ne dă, mai bine trăiesc unde sunt fericit și mulțumit”.

Cei care doresc să ajute familia lui Anis să-și reconstruiască locuința pot face donații în contul:

RO39RNCB0670124186170001, titular Anis Ali.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro