”Dacă ajung președinte, îți dau o lună de zile termen ca să-ți iei familia și să pleci din țară, așa cum ai mai plecat pe timpul CDR-ului, în America. Și să stai în America, atâta timp cât eu sunt președinte. Mi-a dat o lună. Exact o lună este până când am fost la DIICOT, vedeți că Traian Băsescu se ține de cuvânt. Știți ce îmi doresc eu? Ca Traian Băsescu, cu suspiciunile care există la adresa lui, cu casa din Mihăileanu, cu flota și cu celelalte dosare, să parcurgă etapele acestei justiții «independente», construită de el. Dar, exact această justiție”, a spus Corneliu Iacobov, în interviul care va fi difuzat integral vineri, de la ora 23:00, în emisiunea ”Vorbe grele”, de la pe Antena 3.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!