VERDICTUL ELECTORAL AL PREŞEDINTELUI

În ceea ce priveşte gestul de astăzi al lui Crin Antonescu, care a părăsit sala înainte ca Traian Băsescu să rostească discursul de învestire a ministrului Transporturilor, liderul de la Cotroceni spune că aceasta este o dovadă în plus că Antonescu nu are veleităţi de preşedinte.
„Nu o să ajungă niciodată preşedinte pentru că nu ştie ce înseamnă şi nu ştie să respecte funcţia”, este verdictul lui Băsescu.

SEMNAL DE ALARMĂ

Pe acelaşi ton ironic, Traian Băsescu i-a acuzat pe cei doi lideri ai opoziţiei că s-au dedicat mai mult apariţiilor televizate, pe care el le numeşte „de imagine”, în loc să bată ţara la pas pentru a constata care sunt problemele cu care se confruntă românii.
„Dacă n-au timp să meargă prin ţară, datorită conducerii ţării prin televiziuni, vreau eu să le dau o veste îngrijorătoare: ŞOMAJUL ESTE ÎN CREŞTERE”, este anunţul făcut de Băsescu.
Preşedintele acuză guvernul condus de Victor Ponta că prin incapacitatea de analiză a dus la creşterea alarmantă a şomajului în ultimele două luni cu aproximativ un procent.
„În iunie, şomajul pe măsurătorile SA era de 7,6%, iar în iulie înregistrează o creştere cu încă 29.000 de şomeri, ceea ce înseamnă undeva la 8%. Este un prag extrem de riscant, iar lansarea de locuri de muncă este esenţială pentru Guvern”, subliniază preşedintele.
De asemenea, Băsescu a punctat că, în ultima perioadă a anului, investiţiile străine au scăzut dramatic, în jurul procentului de 19,4%. În acest context, el se declară îngrijorat de faptul că, până acum, Guvernul nu a finalizat „o formă acceptabilă” pentru acordul de parteneriat cu Comisia Europeană, care ar trebui să se materializeze în atragerea de fonduri europene.
„Guvernul nu are capacitatea de analiză asupra situaţiei de moment a ţării şi pentru bugetul 2014-2020”, consideră preşedintele.
Traian Băsescu atrage atenţia public Guvernului României cu privire la faptul că, la ultimul Consiliu European, s-au stabilit măsuri care vizează reducerea şomajului în rândul tinerilor.
„Sunt 6 miliarde de euro care trebuie cheltuiţi în intervalul 201-2015, adică în 24 de luni, bani destinaţi reducerii şomajului în rândul tinerilor”. De asemenea, potrivit lui Băsescu, Guvernul a primit sarcina din partea Comisiei Europene, ca alte 2 miliarde de euro, bani nealocaţi, să fie cheltuiţi, alături de celelalte 6 miliarde, pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor.
Supărat pe cei doi lideri ai USL şi pe Guvern, Traian Băsescu spune că aceştia au convingerea că „pot substitui munca oamenilor şi nevoile lor cu emisiuni de televiziune, de imagine„.

Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”
Recomandări
Cazul „Nordis” de Alba: 211 oameni, lăsați fără 12 milioane de euro: „A fost momentul în care mi-am dat seama că am fost înșelat”

NOUL MINISTRU AL TRANSPORTURILOR şi GREAUA MOŞTENIRE

Tot în conferinţa de presă de astăzi, Traian Băsescu a făcut referire la noul minstru al Transporturilor, Ramona Mănescu, şi la ceea ce consideră el că al trebui să fie priorităţile mandatului acestuia.
Prima dintre ele, continuarea lucrărilor la tronsonul de metrou Drumul Taberei.
„Metroul în Drumul Taberei a ajuns un calvar pentru cetăţeni şi poate prin cooperarea dintre Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6 şi soţia acestuia, ministu, se vor relua lucrările la metrou”.
Un alt semnal de alarmă este tras de preşedintele Traian Băsescu cu privire la lucrările pentru Autostrada Transilvania.
„S-a procedat fără cap. S-a făcut anularea contractului fără să se pună ceva în loc şi din acest motiv sunt zone care se degradează”, avertizează preşedintele.
În ceea ce priveşte Pactul de Coabitare, Traian Băsescu susţine că acesta va rezista „pentru că se sprijină pe prevederi constituţionale”.
În concluzie, şeful statului transmite un mesaj Guvernului Ponta:
Oricât s-ar supăra Guvernul, îmi voi face un obicei în a-i chema să guverneze”.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI