„Prioritatea numărul unu în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie – aşa s-a prevăzut anul trecut în buget – nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii şi atunci, profitând de încasări mai bune la buget, un trend care s-a confirmat şi în trimestrul III, şi rearanjând cheltuielile, prioritatea numărul unu este să ştiu că până la 31 decembrie 2012 pensii, salarii, funcţionarea instituţiilor publice şi încălzirea putem să le asigurăm, evident cu un buget pentru 2013”, a spus Ponta, la PRO TV, citat de Mediafax.ro.
Ponta a asigurat însă că există fonduri pentru reîntregirea salariilor bugetarilor, rambursarea către pensionari a unei cote din contribuţiile de asigurări de sănătate percepute nelegal şi alocaţiile pentru mame.
Întrebat dacă nu va depune o plângere penală împotriva foştilor guvernanţi pentru subminarea economiei naţionale, premierul a amintit că bugetul a fost aprobat de Parlament în condiţiile în care fostul prim-ministru Emil Boc a explicat că nu existau la acel moment resurse suplimentare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News