Popovici spune că „Este un caz foarte simplu. Ministerul Afacerilor Externe a organizat un concurs, despre care domnul ministru Meleşcanu avea cunoştinţă, pentru că l-am informat chiar eu, dacă nu l-au informat departamentele din MAE. Şi domnul Meleşcanu, ignorând total concursul, pe care ar fi putut în definitiv să-l anuleze administrativ, printr-un pretext sau altul, şi-a numit propriul fiu vitreg pe acel post, ca într-o ţară bananieră”.

La ieșirea e la parchet, diplomatul le-a spus jurnaliștilor că ”Eu am lucrat aproape 17 ani în MAE şi nu am văzut ceva similar, adică un ministru să-şi numească propriul fiu. Iar domnul Meleşcanu, ca şi domnul Tăriceanu, vin cu această, nici nu ştiu cum să-i spun, prostie sau prosteală în ochii lumii, să spună că un fiu vitreg nu este un fiu, şi dacă ar vrea să fie fiu ar trebui să fie înfiat după ce un individ s-a căsătorit cu soţia lui”.

Vasile Popoviciu îl acuză pe Teodor Meleșcanu că ”a săvârşit mai multe infracţiuni, abuz în serviciu şi conflict de interese. Asta se pedepseşte cu închisoarea. Îmi pare rău de domnul Meleşcanu, care a cedat cântecului de sirenă al soţiei, dar suntem într-o ţară europeană şi aşa ceva nu este posibil. Nu doresc dreptate pentru mine, acesta este un caz exemplar în care un ministru îşi face de cap cum vrea el (…) Este cu atât mai grav cazul, cu cât acest ministru vrea să conducă România, să asigure preşedinţia Uniunii Europene. Un ministru care îşi numeşte propriul fiu vrea să fie exemplar la nivelul UE. Suntem de râsul lumii„.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Întrebat de ce şi-a retras Meleşcanu fiul vitreg din postul de la Strasbourg înainte de a-l prelua efectiv, Vasile Popovici a spus: „Aici este altă şmecherie. Au înţeles că au făcut-o groasă, au mimat că, din motive personale, fiul nu mai merge la post. De fapt, fiul a fost întors de pe autostradă în Ungaria, acum o săptămână„.

Mai mult, Popovici a precizat că acest dosar se poate extinde şi la premierul Viorica Dăncilă. „Este ceva nemaiauzit şi probabil că a priceput şi doamna prim-ministru Dăncilă că acest dosar se poate extinde şi la dumneaei, deoarece a semnat hotărârea de Guvern”, a explicat Vasile Popovici.

Fostul ambasador spune că a avut o întâlnire cu Meleşcanu în anul 2017, însă acesta i s-a părut „lipsit de reacţie”, iar fiul vitreg al ministrului de Externe nu îndeplinea condiţiile pentru a fi numit consul la Strasbourg.

„Cu domnul Meleşcanu m-am întâlnit în ziua de 31 iulie 2017. I-am spus despre acel concurs, că l-am câştigat. Mi s-a părut că este lipsit de reacţie, dar am pus-o pe alte motive, pe care nu aş vrea să le precizez, după care i-am scris, aflând că consulul de la Strasbourg urmează să fie retras. Nu mi-a mai răspuns, ceea ce de fapt m-a montat. Nu mi-a dat niciun fel de răspuns, m-am trezit cu această numire a fiului lui pe un post care ar fi trebuit, în principiu, să fie ocupat. Concursul respectiv, trebuie să ştiţi, a fost un concurs cu criterii foarte exigente, pe care nu le putea îndeplini oricine. Trebuia să ai experienţă (…) Nu s-ar fi calificat (fiul lui Meleşcanu) pentru acel concurs, pentru că nu a condus o misiune diplomatică, pentru că nu a fost ordonator de credite, pentru că nu a lucrat cu comunităţile de români. Sunt o mulţime de criterii. Are experienţă de diplomat, pentru că tăticul l-a adus, când a fost director SIE, în Ambasada României la Luxemburg, unde a fost funcţionar consular, nu consul„, a mai spus Vasile Popovici, citează Agerpres.

Controversele proiectului minier privat de la Rovina, inclus de UE pe lista investițiilor strategice. Cianura, exclusă în procesul de prelucrare
Recomandări
Controversele proiectului minier privat de la Rovina, inclus de UE pe lista investițiilor strategice. Cianura, exclusă în procesul de prelucrare

Presa a relatat că Meleşcanu şi-ar fi numit fiul vitreg consul la Strasbourg, deşi postul respectiv fusese câştigat de Vasile Popovici, care a susţinut un concurs în anul 2016.

Pe 28 iunie 2018, a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre a Guvernului prin care era rechemat din calitatea de consul general la Strasbourg Sabin Pop şi era numit în calitatea respectivă Sorin Adrian Pîrvulescu, fiul vitreg al lui Meleşcanu.

Vasile Popovici a depus o plângere penală pe numele lui Meleşcanu, iar Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.


Citește și: Reacția lui Gigi Becali față de întrebarea la care trebuie să răspundă românii la referendumul pentru familie: „Mi se pare o manipulare, să nu se ducă lumea la referendum”


 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Observatornews.ro
Ce idee i-a mai venit Alexandrei, după ce a croşetat coiful dacic de la Coţofeneşti. Afacerea merge ca pe roate
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI