Senatorii PSD și ALDE cer ca  cele două părți să se așeze la masa dialogului, pentru reinstalarea păcii naționale

Unul dintre senatorii PSD a cerut în plen nici mai mult nici mai puțin decât să se încheie războiul politic. Este vorba despre Ion Hadârcă, de la ALDE, care a găsit și soluția pentru rezolvarea problemei. ”Apelul meu este să dăm curs acestui îndemn şi să oprim aici războiul politic. Războiul Palatelor trebuie să înceteze. Hic et nunc. Aici şi acum. Haideţi să nu ne cheltuim energiile în lupte sterile. Să ne concentrăm puterile şi inteligenţa pe aşteptările românilor, să arătăm că generaţia noastră, în anul de graţie 2018, este vrednică de marii noştri înaintaşi, făuritori ai Unirii de la 1918”, a spus acesta.

Colega sa de la PSD, Doina-Elena Fedorovici, le-a cerut celor din Opoziție, care ar fi responsabili de conflictul din societate, ”să accepte că au pierdut alegerile și rezultatul votului”.

”Această ţară trebuie guvernată. Avem un program de guvernare care a început să fie pus în practică. De la 1 februarie s-au luat deja mai multe măsuri aşteptate de români, începând de la creşterea salariilor şi pensiilor, până la creşterea burselor studenţeşti şi susţinerea fermierilor care produc tomate şi carne de porc. Într-o singură lună, Guvernul Grindeanu a luat mai multe măsuri bune pentru români decât a luat Guvernul Cioloş într-un singur an. Românii trebuie să-şi pună sincer următoarea întrebare: acest blocaj din România le va aduce ceva bun în viaţa lor de zi cu zi? Ce câştigă fiecare cetăţean din această încercare de a da jos un guvern la mai puţin de două luni de la alegeri?”, a declarat senatoarea PSD.

Și senatorul Ovidiu Cristian Marciu, tot de la PSD, a declarat că ”aceste manifestații, din București mai ales, au dus la distragerea atenției de la măsurile luate de Executiv”.

”Efectele menționate au fost estompate de această perdea de ceață creată de către cei care nu vor ca programul PSD să fie pus în aplicare”, a adăugat senatorul, percizând că ”ar trebui să existe o instituție care să aducă cele două părți la masa discuțiilor, și să vedem argumentele ambelor tabere, astfel încât să găsim un numitor comun pentru reinstalarea păcii naționale”.

El a criticat discursul președintelui din plenul comun. ”Nu mi-a venit să cred că domnia sa n-a făcut decât să împroaște cu noroi, să instige. Când discursul a escaladat și a devenit unul exclusiv împotriva parlamentarilor și a liderilor celor două Camere, nemulțumirea a atins apogeul”, povestește parlamentarul. ”Avem nevoie ca în România să existe un climat de pace, să avem un consens la nivel național”, a adăugat alesul social-democrat.

Și Adrian Țuțuianu, tot de la PSD, a acuzat minciunile propagate în spațiul public, legate de adoptarea de către Executiv a Ordonanței care a dezincriminat abuzul în serviciu, pentru prejudicii sub 20.000 de lei.

”Mai multe minciuni, un singur obiectiv: înlăturarea Guvernului legitim”. Asistăm zilele acestea la producerea unei rupturi fără precedent în societatea românească, orchestrată cinic, întreţinută atent, derulată pas cu pas. Cei care aruncă minciuni uriaşe şi manipulări grosolane în spaţiul public doar pentru a răsturna rezultatul votului de la 11 decembrie 2016 nu se gândesc o secundă la pericolele uriaşe la care expun ţara. Şi câtă vreme procedează astfel, de ce am avea pretenţia de la aceştia să-şi dorească găsirea soluţiilor pentru ieşirea din haosul pe care l-au creat? Vă aduc acum în atenţie câteva din minciuni e încearcă din răsputeri intoxicarea opiniei publice şi crearea unui climat tensionat, pentru că unii cred că dacă dezbină pot stăpâni”, a afirmat el.

Opoziția, către cei de la Putere: Retrageţi sprijinul Guvernului Grindeanu şi spălaţi ruşinea provocată de Ordonanţa nr. 13!

Opoziția, în schimb, cere majorității parlamentare să se dezică de Guvernul Grindeanu.Vlad Alexandrescu, de la USR, le-a transmis colegilor de la PSD și ALDe că se află ”în faţa unei ocazii unice de a recâştiga respectul oamenilor”.

”Nu puteţi sprijini Guvernul Grindeanu, care este o pată neagră a lipsei de integritate pe democraţia din România. El se comportă ca un guvern care a pierdut deja puterea şi care se ocupă doar de gestiunea afacerilor curente. Retrageţi sprijinul Guvernului Grindeanu şi spălaţi ruşinea provocată de Ordonanţa nr. 13. Aveţi un program de guvernare cu care aţi câştigat alegerile. Acele idei au fost votate de oameni, nu echipa Grindeanu, iar acele idei merită o şansă tocmai pentru că au fost votate de români. Este momentul să realizaţi că prin acest guvern păstrat la Palatul Victoria puneţi în pericol tocmai propriul program de guvernare”, a spus Alexandrescu, în plen.

Și Romulus Burlacu, de la PNL, atrage atenția asupra mesajului transmis investitorilor străini prin această criză politică.

”Ce au înţeles investitorii străini din acest episod sumbru? Faptul că avem un Guvern capabil să lase economia pradă corupţiei, prin contracte date cu dedicaţie. Declaraţiile premierului Grindeanu privind „angajamentul ferm al tuturor instituţiilor şi factorilor decizionali din România privind continuarea luptei împotriva corupţiei” nu mai conving pe nime „Altă întrebare!” Oare povestea acestei Ordonanţe s-a încheiat cu adevărat? În acest caz, timpul ne va oferi un răspuns. ”După atâta frig şi ceaţă” sper că va răsări, cândva, şi soarele. Până atunci însă, doamnelor şi domnilor guvernanţi, vă invit să îndrăzniţi să credeţi în România condusă de oameni cinstiţi”, a comentat el, în plen.

 
 

Urmărește-ne pe Google News