UPDATE. Proiectul legislativ privind declasificarea unor documente va fi dezbătut în plenul Senatului săptămâna viitoare, în baza unui raport comun al comisiilor juridică, pentru apărare şi pentru administraţie din Senat, a anunţat luni preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Nu va intra la plen, pentru că raportor era prevăzut să fie şi Comisia de apărare şi Comisia de administraţie. Astăzi, la Comisia juridică, domnul deputat Drăghici a venit cu o serie de amendamente care au fost incluse la Comisia juridică, dar nu au fost discutate la celelalte două comisii. S-a hotărât ca şi celelalte două comisii să aibă timpul necesar pentru ca domnul deputat Drăghici să prezinte amendamentele şi să se poată, aşa cum s-a hotărât, să se facă un raport comun al celor trei comisii. Deci în această săptămână nu va putea să intre la plen, o să intre săptămâna viitoare”, a precizat Tăriceanu, după şedinţa Biroului permanent.

Atât Liviu Dragnea, cât şi Călin Popescu Tariceanu ar beneficia direct de acest proiect.

Liviu Dragnea ar putea cere revizuirea condamnării în dosarul Referendumului şi ar afecta si desfasurarea procesului in cazul angajărilor fictive de la Protectia Copilului Teleorman, unde seful PSD a fost condamnat in prima instanta la 3 ani si jumatate de inchisoare cu executare, a relatat presa.

Interesant este că Guvernul nu a dorit să dea un punct de vedere pe acest proiect şi a lăsat la latitudinea Parlamentului să legifereze în acest domeniu.

Textul a fost adoptat cu o serie de amendamente propuse de unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul social-democrat Mircea Drăghici.

Unul dintre acestea prevede că dosarele „în care au fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei instanţe care a soluţionat fondul cauzei”.

O altă modificare a actului normativ a fost adusă articolului 4. „Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”.

Conform iniţiatorului, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează efectele juridice ale documentelor prevăzute la articolul 1”.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Robert Cazanciuc, a declarat că iniţiatorul a considerat că în cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI aceste documente ar putea fi studiate în condiţii sigure.

„Nu este o altă instituţie care să controleze SRI-ul în momentul de faţă, comisia parlamentară este singura abilitată. Nu cred că avem altă soluţie juridic vorbind. Probabil o să fie şi o procedură privind accesul la aceste documente fie în cadrul Comisiei SRI, fie în cadrul altui compartiment, după ce documentele au fost declasificate. Sau, după declasificare, de ce nu, şi iniţiatorul, SRI-ul adică, sau instituţiile care au semnat protocoalele pot să pună la dispoziţia celor interesaţi asemenea documente dacă nu mai au niciun fel de restricţie”, a susţinut Cazanciuc, întrebat pe această temă.

El a adăugat că un astfel de proiect era necesar, „plecând de la o realitate de care s-a abuzat”.

Citeşte şi:

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Prădătorii de copii sunt liberi! – Tribunalele din România dau pedepse cu suspendare pentru tații care-și agresează sexual fetele minore și le dau posibilitatea să facă muncă în centrele de copii!

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News