UPDATE 11.20 Parada a fost deschisă de către primirea onorului de către președintele Macron din partea trupelor prezente la defilare. În timp ce mașina în care se deplasa președintele alături de șeful Statului Major General, însoțiți de un detașament de dragoni călare, pentru a primi onorul s-au auzit huiduieli din partea unora dintre francezii de pe principalul bulevard al Parisului. Alții l-au aplaudat pe președintele Macron.

Cancelarul Angela Merkel strânge mâna ministrului francez al Apărării, Florence Parly, la defilarea de la Paris EPA-EFE/Kamil Zihnioglu

La Paris sunt prezenți Angela Markel, cancelarul Germaniei, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, precum și șefi de stat și guvern din Belgia, Estonia, Finlanda, Olanda şi Portugalia, iar militari din 10 state europene vor defila alături de cei francezi.


În mesajul adresat francezilor de Ziua Națională, președintele Emmanuel Macron afirmă că defilarea reprezintă ocazia pentru ca Franța să-și omagieze soldații.

”Această defilare adună autoritățile statului și francezii în jurul armatei, emblemelor, drapelelor și stindardelor în cele trei culori ale Republicii și purtând cu litere de aur valorile soldaților noștri: Onoare și Patrie”, a afirmat Macron.

Președintele Macron a transmis și un mesaj pentru partenerii externi ai Franței, vorbind despre nevoia creării unei armate europene.

”Edificarea unei Europe a apărării, în legătură cu Alianța atlantică, căreia îi celebrăm 70 de ani de existență, este pentru Franța o prioritate. Ea constituie firul roșu al acestei defilări. Să acționăm împreună și să întărim capacitatea noastră de a acționa colectiv este provocarea Inițiativei europene de intervenție. Să le mulțumim națiunilor europene care participă și care sunt astăzi reprezentate. Căci securitatea și apărarea noastră trec prin Europa”, se mai spune în mesajul lui Macron.

Citește și:Emmanuel Macron anunţă crearea unui comandament militar spaţial

 
 

Urmărește-ne pe Google News