Parlamentul şi Guvernul par a se fi înţeles să lase viitorului Legislativ şi Executiv vistieria golită. După majorarea previzibilă a punctului de pensie, au urmat alte stoarceri ale bugetului. Desfiinţarea plafonului la medicamente va avea ca efect secătuirea contului Casei de Asigurări de Sănătate şi, ca atare, cârpirea lui pe seama Bugetului de stat. Au urmat salariile cadrelor didactice. Dacă în cazul învăţământului preuniversitar cei 45% vin ca un act de justeţe socială (dar nimeni nu s-a gândit şi la personalul nedidactic), altfel se pune problema în privinţa majorării cu 75% a lefurilor universitarilor. Cadrele didactice de pe treptele inferioare (asistenţi, lectori), adică exact cei care duc greul, nu vor primi sume exagerate. Profesorii universitari, însă, vor ajunge la venituri anormale într-o într-o ţară cu peste jumătate din populaţie la sau sub limita sărăciei. Nu-mi venea să-mi cred urechilor, când o ascultam pe Ecaterina Andronescu apreciindu-şi ca firesc salariul de 200.000.000 de lei vechi la care a ajuns şi la care se adaugă indemnizaţiile de parlamentar, de rector etc. De peste două ori mai mult decât indemnizaţiile premierului şi preşedintelui ţării laolaltă şi de vreo 30 de ori salariul mediu din România!
Asemenea şmecherii vor declanşa o reacţie în lanţ. Deja medicii şi asistenţii lor (cu nimic mai puţin importanţi decât universitarii) şi funcţionarii publici ameninţă cu greva. Sunt multe sectoare unde lefurile sunt mizere. Dar de unde bani? Guvernul (liberal?!) n-a fost în stare să stabilească un raport decent între leafa minimă şi cea maximă, în zona bugetară (în UE, circa 1/7, 1/8) Paradoxal, înţelege să se alimenteze preponderent pe seama firmelor private, strivindu-le sub povara taxelor şi aducându-le în imposibilitatea de a-şi motiva personalul. Efectul va fi slăbirea întregii economii.
Urmărește-ne pe Google News
Comentează