Propunerea a fost respinsă în 2005

“Nu le va conveni nici celor care iau acum bacşiş…Vă daţi seama… Să-l împartă cu statul, să le fie impozitat un asemenea venit… Aiurea… În concluzie, nu puneţi taxă pe bacşiş, pentru că toată lumea o să fie nemulţumită”, ne-a declarat, în exclusivitate, focoasa roşcată.
Autorităţile din Germania, Chile, Costa Rica sau Marea Britanie au decis deja fiscalizarea ciubucului şi, pe acelaşi model, dacă iniţiativa legislativă va trece, clientul ar fi nevoit să treacă pe nota de plată suma pe care doreşte să o lase bacşiş. Interesant este că România nu e la prima iniţiativă de acest fel, în 2005 fiind propusă o măsură asemănătoare, care a fost însă respinsă pe motiv că nu ar fi o prioritate economică.

Doroftei face praf iniţiativa


Leonard Doroftei, fost campion mondial WBA la box, patronul unei cârciumi în Ploieşti, e foc şi pară pe noul proiect de lege: “Cum să pui taxă pe bacşiş când tu furi miliarde? Cum să faci lumea să plătească obligatoriu? Afară se face treaba asta, dar numai dacă oamenii sunt mulţumiţi de serviciile ospătarului. Ar trebui începută curăţenia de sus în jos, nu să ne dea pe noi exemplu”.

Alessia este de acord


Alessia, solista blondă care şi-a lansat cariera muzicală cu piesa de succes “Boro Na Sou Po” şi care deţine un restaurant în Bucureşti, ne-a mărturisit: “Sunt de acord ca bacşişul să fie trecut pe bonul fiscal. Astfel n-ar mai exista discuţii între chelneri, iar clientul ar şti de fiecare dată cât plăteşte”.


 

«Ne luaţi şi amărâtul de ciubuc?»

Propunerea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, de a legaliza bacşişul, i-a înfuriat şi pe oamenii simpli, care sunt implicaţi direct în această afacere


 

Există ţări care au «atenţia» inclusă pe nota de plată

Dintre toate obiceiurile locale pe care un turist este sfătuit să le respecte, oferirea bacşişului potrivit este unul dintre cele mai importante. Află cât şi cum dai bacşiş când călătoreşti în străinătate, în Europa sau pe alte continente.

✔ În Franţa, localurile includ o taxă de 10 -15% pentru fiecare preţ afişat, astfel încât bacşişul e inclus în factura finală. Cele mai multe localuri din Elveţia, SUA şi Marea Britanie au inclus un comision pentru serviciu de 10 -15%, însă în Anglia, dacă factura nu include nici un cost “opţional”, bacşişul este separat: 10-15%.

✔ În Egipt, vei observa pe factură un cost pentru servicii, la care este însă recomandat să fie adăugaţi încă 5-10%. (A.V.)

În urmă cu trei ani, miliardarul Roman Abramovici a lăsat în restaurantul unui român din New York 47.221 $. Bacșișul, care e taxat în SUA, a fost de 20% și a însemnat 7.328,20 $!

foto: Dan Bistriţeanu

Urmărește-ne pe Google News