Cine a fost Demetru Ion Dobrescu, edilul Bucureștiului între 1929 și 1934. “Un primar care dacă n-ar fi crezut în minunile inimii omeneşti, n-ar fi realizat nici un sfert”

Cu siguranţă, mulţi dintre noi ne-am imaginat cum ar arăta oraşul nostru dacă ar avea în frunte un primar bun, care să ţină la urbe și la cetățenii ei. Ei bine, un astfel de edil a existat în Bucureşti. Numele lui: Dem. I. Dobrescu sau Demetru Ion Dobrescu, pe numele complet. Primar al Capitalei, între 1929 şi 1934, Dobrescu a fost atât de bun încât a intrat în folclor. I s-au dedicat poezii şi cântece, scriitori, istorici, medici, pictori sau pur şi simplu oameni de rând s-au înclinat în faţa realizărilor sale. Fireşte, a avut şi detractori, care proveneau din zona politicului.

Mituş-Adevăruş din Jilava se face avocat

Dem. I. Dobrescu s-a născut în 1871, în comuna Mierlari-Jilava din sud-vestul Bucureștiului, care azi mai păstrează doar numele de Jilava. E prima localitate după Bucureşti, pe drumul către Giurgiu. Îşi petrece copilăria prin smârcurile din jurul oraşului şi prin mahalalele Capitalei. Jocurile copilăriei, oamenii pe care îi cunoaşte, juliturile căpătate şi potecile bătute îl leagă definitiv de acest oraş.

“Eu mi-am petrecut copilăria pe Calea Văcăreşti, ale cărei smârcuri le-am cunoscut. Când ieşeam din mahala, mă opream la cheiul Dâmboviţei să-mi spăl ghetele”, povestea Dem. I. Dobrescu în publicația “Realitatea ilustrată”, din anii 30.

În copilărie, avea să se dovedească animat în permanenţă de un deosebit de puternic simţ al dreptăţii şi al corectitudinii. Nu suporta să asiste la vreo nedreptate şi nu-i plăceau pungaşii. Foarte probabil, acest exacerbat simţ al dreptăţii a fost remarcat şi de tovarăşii de joacă. Drept urmare “odrasla familiei Dobrescu primeşte porecla de Mituş Adevăruş”, după cum notează într-o lucrare Petre Dache, fost director al Muzeului Bucureştilor. Timpul trece, şi copilul din Jilava îşi urmează destinul. Face liceul la “Matei Basarab”, apoi urmează cursurile Facultăţii de Drept. După Primul Război Mondial, cel supranumit în copilărie Mituş Adevăruş devine decan al Baroului bucureştean.

Primarul-Târnăcop sau Logodnicul aiurelii

În 1929, pe 5 februarie, la aproape 60 de ani de viaţă, Dem I. Dobrescu, fost avocat, procuror şi judecător la Tribunalul din Iaşi, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, devine primar general al Capitalei prin decret regal. Prim-ministru era liderul ţărănist Iuliu Maniu. Instalarea lui Dobrescu în funcţia de primar a dat naştere instantaneu la un val de proteste şi critici din partea opoziţiei.

Cei mai înverşunaţi adversari ai săi au fost liberalii, care îl numeau “un individ odios şi totalmente incapabil”. “Odiosul“ a depus jurământul de primar la Palatul Şuţu, actualul Muzeu de Istorie a Bucureştilor, care la vremea respectivă era sediul Consiliului Comunal al Primăriei Capitalei.

5 februarie 1929 a fost începutul celei mai fericite perioade a Capitalei din punct de vedere edilitar. Instalat primar, Dem. I. Dobrescu a înţeles că dacă vrea să fie de folos urbei şi oamenilor ei, trebuie să elimine orice urmă de politicianism din viaţa primăriei. El definește politicianismul astfel: “activitate politică orientată spre realizarea unor interese meschine personale, de grup sau de partid; activitate politică bazată pe practici imorale şi demagogice”.

Ideile noului primar, culese din jurnalul interbelic “Realitatea ilustrată”, sunt compatibile cu orice epocă şi cu orice formă de guvernământ :

Oraşul este casa comună a locuitorilor lui şi trebuie să faci astfel ca această casă comună să ajungă la cât mai mult frumos şi la cât mai mult util, care să desfăteze şi să îndestuleze pe cetăţenii trudiţi de munca vremurilor noastre grele. O capitală reprezintă geniul naţional al unei ţări, în civilizaţie, în ştiinţă şi în artă. O asemenea capitală cu pretenţii de metropolă, trebue să ia caracterul oraşelor mari. Ea trebue să fie higienică, estetică şi monumentală.

Dem. I. Dobrescu:

La 1929, Bucureştiul avea o populaţie de peste 600.000 de locuitori. Dobrescu s-a apucat de treabă chiar din ziua în care a fost instalat primar. Ştia în mare problemele oraşului, era profund ataşat de el şi dorea cu ardoare să-i schimbe faţa.

Istoricul Petre Dache îl numea “un vizionar dedicat cetăţeanului, nu intereselor de clan sau politicianiste, un gospodar desăvârşit”. A început să redeseneze Capitala şi s-o sistematizeze. A îndreptat şi creat noi artere. Purta negocieri personal pentru a obţine terenurile care stăteau în calea planurilor sale edilitare.

Era capabil de decizii rapide şi era nelipsit de la demolări şi exproprieri. Supraveghea lucrările executate de oamenii primăriei şi nu ezita să pună mâna pe târnăcop şi pe lopată. Opoziţia era cu ochii pe el, şi văzând elanul său edilitar l-a botezat Primarul-Târnăcop. I se mai spunea şi “Logodnicul aiurelii”, pentru că inamicii săi nu dădeau nici doi bani pe proiectele sale edilitare.

Primarul-Târnăcop devine Primarul-Mistrie

Pe la 1930, Dem I. Dobrescu spunea aşa:

“Vrem să facem pe bucureştean să-şi iubească oraşul”. Şi a făcut tot posibilul pentru asta. Prin voinţa sa au fost modernizate, transformate sau înfiinţate străzi, bulevarde şi şosele precum șoseaua Dudești, strada Colonel Ghica – actualul bulevard Ion Mihalache, șoseaua Colentina, Calea Griviței, Calea Rahovei, Calea Văcărești, șoseaua Pantelimon ș.a.m.d. Piața Universității și Piața Cercului Militar au fost reamenajate şi mărite.

A dispus executarea a numeroase lucrări edilitare de canalizare, iluminare electrică și introducere a alimentării cu apă, de o anvergură fără precedent. Fără doar şi poate, pentru a conduce un oraş, mai ales unul mare, trebuie să-i cunoşti în profunzime nevoile, natura, trecutul, tradiţiile, nevoile edilitare şi de urbanism precum şi profilul sociologic al locuitorilor. Dem I. Dobrescu, un atent observator al oamenilor din jurul său, făcea, în 1934, următoarea remarcă:

Marea problemă în urbanizarea unui oraş este urbanizarea oamenilor. În faza de civilizaţie inferioară a popoarelor, omul poate fi urnit din făgaşul rutinei şi prejudecăţilor doar cu entuziasm sau cu frică. Epoca raţiunii n-a venit încă în omenire. Omul crud şi mărginit întrebuinţează numai frica; utopistul întrebuinţează numai entuziasmul. Omul realist şi de inimă ştie să întrebuinţeze egoismul şi idealismul uman; dar poate să întrebuinţeze şi frica şi entuziasmul.

Dem. I. Dobrescu:

Dobrescu a întrebuinţat cum a ştiut el mai bine toate aceste idei, astfel încât a obţinut sprijinul nesperat şi neaşteptat al tuturor cetăţenilor. A primit multe terenuri ca donaţie din partea oamenilor pentru că a ştiut să le explice în ce fel acţiunile lui sunt destinate să le îmbunătățească viaţa. A eliminat numeroase străzi de pământ şi a adus civilizaţia în suburbii. Nu i-au rezistat nici lacurile formate pe râul Colentina, pe care le-a asanat, eliminând astfel adevărate focare de infecţie.

În 1929, imediat după instalarea în funcţie, a demarat amenajarea de spaţii verzi şi a schimbat radical înfăţişarea Lacului Snagov. A provocat indignare atunci când a fixat mercurialul în pieţe, pentru ca bucureştenii să nu mai fie înşelaţi şi când a alungat toţi vânzătorii ambulanţi de pe străzile oraşului, potrivit ideii “totul în interior, nimic pe stradă”. 

“Un oraş trebuie să fie un muzeu de estetică”, obişnuia să spună Dem I. Dobrescu.

“Dem. I. Dobrescu, a cărui salutară operă de distrugere a vechiturilor i-a atras porecla de Dobrescu-Târnăcop (poreclă pe care şi-a schimbat-o în renume) se va numi – el sau un urmaş al spiritului lui – Dobrescu-Mistrie, simbolul spiritul urban constructiv”, scria Realitatea ilustrată în 1934.

PR la 1930

Minte ascuţită, Dem I. Dobrescu era conştient de faptul că felul în care e perceput de oameni contează foarte mult în munca sa, drept pentru care, în perioada de început a activităţii, şi-a propus să adopte imaginea unui dur. Într-un interviu acordat ziarului Realitatea ilustrată în 1934, povestea următoarea întâmplare:

“După cel de al doilea an de primariat, cu dictatura mea legalitară şi aparentă, reuşisem să mă fac temut de cetăţeni. Lumea îmi spunea «tătarul de la primărie», «primarul Kemal Paşa», şi «nebunul de la Municipiu». Dar, cu toate aceste porecle, totuşi eram respectat şi aveam autoritate. În acest timp se prezintă la mine un partizan foarte supărat, care îmi spuse că s-a înjurat şi că era gata să se bată cu un anumit adversar: «- Dar de ce?», îl întrebai eu. «- Nu pot să vă spun domnule Primar, că mi-e ruşine» . «- Dar când te rog eu…» «- Domnule Primar, spunea că… sunteţi nebun» . «- Bine nenorocitule« – îi răspunsei eu – «eu lupt de doi ani ca să-mi fac reputaţie de nebun şi tu vrei să mi-o strici?».

Sus primarul

Dem I. Dobrescu a fost vânat permanent de adversarii liberali, care nu i-au recunoscut niciodată meritele. Istoricul Petre Dache scria că DID a fost suspendat din funcţie în iulie 1931, după un conflict cu Ministerul de Interne.

Sideraţi de decizia de suspendare, oamenii au ieşit pe străzi să protesteze. Din tot Bucureştiul, dar şi de la bucureşteni din străinătate, a sosit un val de telegrame de susţinere pentru primarul suspendat. Constantin Nottara, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Nicolae Iorga îi iau apărarea lui Dobrescu şi se arată indignaţi de suspendarea celui pe care îl numesc “cel mai bun primar pe care l-a avut Capitala”.

Graţie reacției opiniei publice, Dem I. Dobrescu e repus în funcţie şi are posibilitatea de a-şi continua opera de refacere a Capitalei.

DID povestea că, la un moment dat, a fost uimit de reacţia oamenilor la acţiunile sale de salubrizare: “Când luasem măsuri de curățenie în piață, negustorii bucureșteni îmi spuneau în scris: «ce este cu atâta curățenie, domnule primar; noi am trăit veacuri întregi în murdărie și am trăit mai bine decât acum în curățenie»”.

N-a lăsat deoparte nici sărăcimea oraşului. A înființat ceainării și adăposturi gratuite pentru iarnă, destinate oamenilor fără casă, cantine pentru săraci. Familiile fără venituri primeau ajutor de la primărie. Era apreciat atât de elite, cât şi de oamenii de rând:

“Totdeauna numai ce iese din inimă, merge la inimă. În al doilea an de primariat, unii oameni de la mahala îmi sărutau mâna, ca la popă, pentru că îi scoteam din noroi şi pentru că vorbeam cu ei ca om şi nu ca primar. Mi s-au dat de către cetăţeni de bunăvoie zeci de mii de metri pătraţi de teren gratuit. În acest mod, am putut să realizez într-un an, pe toate căile de penetraţie atât cât alţii n-ar fi aliniat nici în 20 de ani. O femeie săracă din Calea Văcăreşti, care îmi oferise gratuit 200 metri pătraţi, îmi spunea privindu-mă drept în ochi: «Domnule primar, taie în carne vie şi fă frumos». Un primar care n-ar fi crezut în minunile inimii omeneşti, n-ar fi realizat nici un sfert, cu sărăcia generală şi cu formalismul legal”, povestea DID.

Metroul, prin ochii vizionarului DID

Majoritatea citatelor din acest text sunt extrase din articolul semnat de Dem I. Dobrescu în Realitatea ilustrată din februarie 1934, intitulat “Cum vor fi Bucureştii în viitor”. În acelaşi număr, ziaristul Alex F. Mihail publica un articol sub titlul “Preumblare prin Bucureşti la 1964”. Materialul prezintă o potenţială activitate viitoare a lui DID ca primar al Capitalei şi imaginează capitala 30 de ani mai târziu.

În articol apare inclusiv ideea de a se realiza o linie de metrou, aşa cum aveau la vremea aceea Parisul şi Londra. Ghidul imaginar al călătoriei prin Capitala anului 1964 este fakirul Mohabor, care, chipurile, descoperă multe lucrări minunate, inclusiv metroul:

Pereţii au fost săpaţi peste tot, de-a lungul râului. Aceste maluri au fost destui de largi, pentru ca să permită instalarea a două linii de metro pe partea dreaptă a râului şi alte două linii pe partea lui stângă. Acest metrou transportă pe locuitori, dar aduce mari servicii mai ales pentru transportul de mărfuri, punând în legătură rapidă şi eftină gara de nord cu centrul oraşului precum şi cu partea lui sudică şi răsăriteană.

Un articol din 1934, care imagina viitorul Bucureștiului în 1964:

Târgul de Moşi, Piaţa Obor de astăzi, era văzut astfel: “S-au creat la periferie o serie de oboare desfiinţându-se cel care era la Moşi. Azi fiecare cartier îşi are oborul lui şi nu se mai văd căruţe cu lemne, paie şi fân traversând oraşul. – Ce-a devenit câmpul Moşilor? – Acolo sunt localuri de distracţie pentru popor, un splendid «Luna-Park», care pune în rivalitate Bucureştiul cu Viena”.

Dincolo de imaginaţia oricărui jurnalist, ceea ce a făcut primarul Dem I. Dobrescu se vede şi astăzi. Mulţi consideră că datorită viziunii sale urbanistice Bucureştiul a căpătat denumirea de “Micul Paris”. Astfel gândea DID la 1930:

“Oraşul Bucureşti şi-a dezbrăcat giubeaua sa orientală şi el constată cu mare satisfacţie că îi şade mai bine în haina elegantă a Occidentului. Am căutat să facem din Bucureşti un centru de atracţiune pentru vecinii noştri. Am căutat să fac legături de prietenie cu toate capitalele dimprejur. Am ajuns la schimburi de copii pe timpul vacanţei, cu ţările balcanice şi cu excelente rezultate. Statul şi oraşul trebuie să atragă pe studenţii balcanici prin înlesniri de viaţă. Numai cultura unui popor poate să dea cuceriri adânci şi trainice”.

Jos primarul

În ciuda acţiunilor sale de-a dreptul revoluţionare în materie de urbanism şi a binefacerilor aduse urbei dâmboviţene, DID a fost văzut permanent drept un inamic de opozanţii politici. E limpede că acum 90 de ani, lucrurile stăteau, din punct de vedere politic, la fel ca azi, iar termenul de meritocraţie nu exista în vocabularul politicienilor români. În noiembrie 1933, liberalii vin la putere, iar pe 18 ianuarie 1934, prim-ministrul Gheorghe Tătărescu îl demite pe DID din fruntea primăriei, în ciuda protestelor populaţiei.

A pus în practică multe idei, dar multe altele au rămas în stadiul de proiect, pentru că adversarii politici nu i-au dat răgaz să le ducă la bun sfârşit. A părăsit această lume în octombrie 1948.

Trăiască primarul

Atât în disputele pe care le-a avut cu adversarii politici, cât și în perioada de suspendare, DID a avut parte de o susţinere de care nu s-a bucurat nici un alt primar în toată istoria oraşului Bucureşti. Până şi istoricul Nicolae Iorga, om greu de convins şi impresionat, şi-a scos pălăria în faţa lui Dem I. Dobrescu.

Nicolae Iorga: Oriunde vezi în Bucureşti străzi largi, pieţe, scuaruri, aspecte urbanistice moderne şi pline de gust, îţi vine pe buze numele lui Dobrescu. 

Scriitorul N.D. Cocea: În 4 ani a făcut ce alţii nu au făcut în 40. 

Tudor Arghezi: A fost odată o uliţă lungă, întortocheată şi neînchipuit de murdară… Calea Văcăreşti. Un singur om şi-a permis curagiul revoluţionar să transforme brusc şi radical teritoriul damnat, Demetru Ion Dobrescu.

Mihail Sorbu: A tuns gunoaiele, a ras maidanele, a tăiat pretutindeni artere noi şi civilizate. Trebuie permanentizat la conducerea destinelor Capitalei.

Dem. I. Dobrescu: “Urbanismul cere o metodă logică. Este arta de a da oraşelor frumosul şi utilul necesar vieţii moderne. Bucureştiul este capitala ţării celei mai bogate, celei mai mari şi cu locuitorii cei mai dotaţi din aceste părţi de lume. Ţara românească poate şi deci trebue să atragă Orientul balcanic prin strălucirea culturei şi artei sale, pe care trebue să o reprezinte capitala sa. O capitală este chiar ţara”.

După ce a fost înlăturat de la primărie, Dem I. Dobrescu a scris această poezie:

 Adio Bucureşti

“Azi răutăţile lumeşti
M-au rupt  de tine Bucureşti
M-au rupt, dar nu ne-au despărţit
……………..
Eu şi de astăzi înainte
Te port în inimă şi-n minte
Tot în icoane mari şi vii
Aşa cum te visam să fii”

Urmărește-ne pe Google News