Liviu Librescu a fost ucis în atacul armat de la Universitata Virginia Tech, ce a avut loc pe 16 aprilie 2007. Masacrul de la Virginia Tech ar fi putut avea un bilanţ mai tragic dacă nu ar fi existat profesorul român. Acesta a murit ca un erou, încercând să salveze viața elevilor lui, blocând ușa de atacator cu propriul corp.
Kaine a declarat în timpul confruntării televizate, ce a avut loc, marți noapte, că profesorul român Liviu Librescu a supraviețuit Holocaustului și preluarii controlului țării sale de către Uniunea Sovietică, însă nu a reușit să surpaviețuiască violenței armelor din SUA. „A supravieţuit Holocaustului, a supravieţuit controlului sovietic asupra ţării sale. Apoi a ajuns profesor asociat la Virginia Tech şi nu a putut supravieţui flagelului numit violenţă armată”, a spus acesta, precizând că ar trebui înăsprită legislaţia din SUA pentru controlul armelor.
Candidatul democrat la postul de vicepreședintele al Statelor Unit cunoaște foarte bine cazul profesorului român, având în vedere că în 2007, era guvernatorul statului Virginia.
Liviu Librescu, ucis de un student asiatic
Presa l-a elogiat atunci pe profesorul erou, punând în prim-plan fapta celui care şi-a pierdut viaţa în ziua comemorării Holocaustului căruia îi supravieţuise cu 60 de decenii mai devreme.
Pe 16 aprilie 2007, un student asiatic de 23 de ani a pătruns înarmat în campusul Universităţii Virginia Tech, din SUA, a împuşcat colegi şi profesori de-a valma, apoi s-a sinucis. În masacrul înfăptuit de Seug Hui Cho, care mai târziu s-a descoperit că avea probleme mentale, şi-au pierdut viaţa 32 de oameni. Printre victime s-a aflat şi Liviu Librescu, un profesor de origine română extrem de apreciat de elevii săi.
Profesorul Liviu Librescu s-a născut în România, la Ploieşti şi a fost cadrul didactic cu cele mai multe lucrări publicate din istoria universităţii din oraşul Blacksburg. Liviu Librescu a absolvit, în 1952, Facultatea de Inginerie Aeronautică din cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti, specializarea Inginerie Aerospaţială, iar în 1953 a obţinut masteratul în cadrul aceleiaşi facultăţi.
A predat și în Israel
În 1969 a obţinut titlul de doctor la Institutul de Mecanică a Fluidelor din cadrul Academiei de Ştiinţe, iar în 1978 a părăsit România, emigrând în Israel, ajutat de premierul israelian de la acea dată, Menachem Begin, care l-a contactat personal pe Nicolae Ceauşescu, după ce regimul comunist a încercat să împiedice emigrarea lui Librescu.
Între 1979 şi 1986 a predat Ingineria Aeronautică şi Mecanica la Universitatea din Tel Aviv, iar din 1986 până luni, a fost profesor al Universităţii Virginia Tech. Profesorul Librescu a colaborat cu NASA şi a revenit în România în anul 2000, pentru a primi din partea Universităţii „Politehnica” din Bucureşti titlul de Doctor Honoris Causa.
Candidatul republican a câștigat dezbaterea, potrivit CNN
Candidaţii la funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, democratul Tim Kaine şi republicanul Mike Pence, au avut prima confruntare televizată marți noapte, similară celei a candidaților la președinție Hillary Clinton și Donald Trump. Dacă în prima dezbatere prezidențială, câștigătoare a fost desemnată candidata democrată, în urma dezbaterii vicepreședinților câștigătoare a fost tabăra republicană.
Confruntarea dintre cei doi a avut loc, marți la ora locală 21.00 (miercuri dimineața la 04.00, ora României), la Universitatea Longwood din Farmville, în statul Virginia, iar moderator a fost Elaine Quijano de la postul american de televiziune CBS.