Proprietara terenului, care l-a obținut printr-o retrocedare din 2005, a obținut de la judecători o decizie prin care obligă Primăria Sectorului 3 să elibereze Parcul Brâncuși de mobilierul stradal și de toate celelalte construcții, informează cetateanul.net.
Astăzi, mai mulți locuitori revoltați, care nu mai au unde să-și plimbe copiii sau câinii, au protestat față de distrugerea spațiului verde din zonă.
Soluțiile edilului Robert Negoiță pentru rezolvarea acestei situații
Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a spus recent, pentru sursa citată, că are la dispoziție două soluții pentru rezolvarea acestei probleme, dar ambele depind de edilul Capitalei, Gabriela Firea.
Prima soluție ar fi ca Gabriela Firea, la cererea lui Robert Negoiță, să introducă pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) un proiect de hotărâre privind exproprierea suprafeței respective, pentru cauză de utilitate publică.
A doua soluție ar putea fi asemănătoare cu cea a colegului său din sectorul 4, primarul Daniel Băluță. Acesta a obținut de la Gabriela Firea împuternicirea să negocieze cu proprietarul unui teren aflat în paragină și să-l despăgubească. Astfel, terenul respectiv a fost redat comunității, iar PS4 a realizat terenuri de sport sau relaxare și locuri de parcare, în locul blocurilor ce se preconiza a fi construite acolo.
Cu toate acestea, unii locuitori susțin că nu se mai poate face nimic, după ce proprietara a câștigat procesul cu PS3, iar angajații au început deja demolarea parcului. Unii dintre ei chiar au fost în ședința Consiliului Local, pentru a încerca să oprească acțiunea de distrugere a parcului.
„Primarul Negoiță a spus ca încearcă, dar nu ne-a spus în ce fel. Parcul ăsta era o oază de verdeață și de aer curat pentru locuitori. Sunt foarte mulți bătrâni care nu se puteau duce în parcul IOR, fiind mai departe, chiar și eu veneam aici cu copilul, din acelațo motiv. Acum, zona se va tranforma într-o mizerie”, ne-a declarat, revoltată, una dintre persoanele prezente la protestul din Parcul Brâncuși.
FOTO & VIDEO: Dumitru Angelescu
Citește și… Difuzorii de presă din sectorul 3 vând ziare pe mese din plastic, după ce primăria le-a ridicat chioșcurile
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro