Kanal D nu oferă prea multe detalii despre proiectul pe care-l va face Rifai, însă spun că “Denise Rifai va face parte din echipa Kanal D din această toamnă”.
Reamintim că moderatoarea și-a dat demisia de la stația de știri Realitatea Plus în luna martie, după nouă ani acolo. Mai mult, ea a realizat principalul talk-show al stației (Legile Puterii), din prime time, după intrarea lui Rareș Bogdan în politică. Publicitate
La vremea respectivă, Denise Rifai vorbea despre un “nou climat” în postul de știri și de “altă orientare editorială”, după cum Paginademedia.ro relata atunci.
“Între mine ca jurnalist și noua linie editorială a postului s-a instalat o incompatibilitate evidentă”, puncta moderatoarea la vremea respectivă.
Rafai, despre noua mutare:
“Decizia de a mă alătura echipei Kanal D a venit imediat ce am descoperit formatul emisiunii pe care o voi realiza. Am spus «Da!» cu tot sufletul si asta pentru că eu cred foarte mult în proiectul în care voi fi implicată.
Va fi un produs unic pe piața media din România. În momentul acesta, nu vă pot oferi mai multe detalii despre emisiune, dar pot să vă spun că eu voi rămâne aceeași Denise Rifai”, a spus moderatoarea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro