Kerry Trebilcock  are 21 de ani și suferă de sindromul Pica, tulburare care se manifestă prin nevoia unei persoane de a mânca lucruri neobişnuite, ce nu constituie mâncare.
Potrivit The Sun, Kerry, care a fost diagnosticată cu această boală, adoră să consume bureţii de vase cu sos picant sau muştar. Câteodată, pentru a-i fi mai ușor să-i consume, ea înmoaie bureţii în ceai sau ciocolată caldă.
Tânăra și-a descoperit ciudata dependență într-o seară în care, deși mâncase mult la cină, se simțea înfometată.
„După o cină în care am mâncat o porţie dublă de lasagna şi o cutie întreagă de îngheţată, m-am simţit încă înfometată. Ca să-mi distrag atenţia, m-am hotărât să spăl vasele. Am luat un burete nou dintr-un pachet şi am simţit o dorinţă extraordinară de a-l mânca. Am luat un pahar cu apă, m-am aşezat şi am început să mestec buretele până ce l-am terminat. Nu avea niciun gust, dar m-am simţit foarte bine. În sfârşit foamea îmi dispăruse şi stomacul meu era satisfăcut”, a povestit Kerry Trebilcock, care a consumat până în prezent 4.000 de bureți de vase și 100 de săpunuri.
Kerry este conștientă că dependența ei ciudată în poate face rău și speră ca într-o zi să se vindece.
„Într-o zi voi reuşi să înving asta şi voi fi capabilă să fac un duş sau să spăl vasele fără să mă simt înfometată”, a declarat Kerry Trebilcock.

Efectele sindromului Pica

Sindromul Pica se manifestă  prin nevoia unei persoane de a mânca pământ, cărbune, rugină, cretă sau hârtie. Au existat însă și bolnavi care au avut și alte „preferințe”, de la excremente de animale până la bucăți de metal. Deși afecțiunea este foarte rară, se poate solda cu urmări foarte grave, putând provocă tulburări digestive, infecții dentare sau cu viermi. Potrivit psihiatrilor, sindromul Pica apare la persoane cu o dezvoltare pishică redusă.
Vezi aici poze cu Kerry Trebilcock mâncând bureți

 
 

Urmărește-ne pe Google News