Firma „se încadrează în categoria celor care necesită autorizație pentru corpul de clădire afectat de incendiu”, a transmis, pentru ziar, locotenent-colonel Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.

Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață, la un depozit de materiale reciclabile situat în apropierea Bucureștiului, în Popești-Leordeni, în zona intersecției cu Șoseaua Olteniței.

Flăcările înalte au luminat cerul din sudul municipiului București, în timp ce locuitorii din orașul Popești-Leordeni au primit mesaje de avertizare Ro-Alert.

În total, 24 de autospeciale de pompieri au fost trimise la intervenție. ISU București Ilfov a anunțat că incendiul e sub control.

FOTO: ISU București Ilfov

Urmărește-ne pe Google News