Termenul-limită de 25 ianuarie 2017 pentru depunerea declarațiilor fiscale și plata creanțelor scadente ar putea fi amânat cu două zile, potrivit ANAF, în condițiile în care acesta este precedat de patru zile nelucrătoare.
Astfel, decizia ar urma să fie luată de Guvern, prin ordonanță de urgență, chiar miercuri.
„ANAF a înaintat Proiectul de ordonanță de urgență privind prorogarea termenului de depunere a declarațiilor fiscale și de plată a creanțelor fiscale scadente la 25 ianuarie 2017 Ministerului Finanțelor Publice, în vederea inițierii procedurii de avizare și a includerii pe agenda de lucru a Guvernului din data de 25 ianuarie 2017. ANAF a inițiat această propunere având în vedere faptul că luna ianuarie reprezintă vârful anual de depunere, iar data de 25 ianuarie 2017 este precedată de patru zile nelucrătoare”, este explicat în comunicatul Fiscului.
Printre declarațiile fiscale ce trebuie transmise autorităților până pe 25 ianuarie 2017 se numără formularul 100 („Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat”), formularul 112 („Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit si evidența nominală a persoanelor asigurate”) și formularul 300 („Decontul de taxă pe valoarea adăugată”).
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro