În comunicatul publicat de DNA, se arată că în acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şi Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în prezent deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin, se arată în comunicatul DNA.
De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei.
În schimbul sumelor de bani menţionate mai sus, inculpatul Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ ROMÂNIA SA. Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ ROMÂNIA şi CEZ DISTRIBUŢIE SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte:
– să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică dintre SC POWER PLUS SRL şi SC CEZ VÂNZARE SA;
– contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL (firmă din grupul Bîrcină),
– contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă).
De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, inculpatul Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Ca urmare, în aceeaşi perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene.
La rândul său, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Stan Cătălin, în calitate de administrator de drept la SC POWER PLUS SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă descris mai sus, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.
În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Olosz Gergely, Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin şi a părţii responsabile civilmente S.C. POWER PLUS SRL.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Satul din România considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. Turiștii străini s-au îndrăgostit de peisajele din zonă și revin aici cu mare drag
FANATIK.RO
Satul din România considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase din lume. Turiștii străini s-au îndrăgostit de peisajele din zonă și revin aici cu mare drag
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
GSP.RO
Daniel Bîrligea s-a bucurat alături de iubită, după victoria din Liga Națiunilor. Moment emoționant la finalul meciului
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
Observatornews.ro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas
HOROSCOP
Horoscop 19 noiembrie 2024. Peștii vor primi din ce în ce mai mult și mai des mesaje din partea propriului suflet, care îi va sprijini pas cu pas

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI