„Dacă conducerea militară nu poate oferi niciun plan pentru 2024 şi dacă toate propunerile lor de mobilizare se rezumă la a avea nevoie de mai mulţi oameni fără nicio propunere de schimbare a sistemului militar, atunci această conducere ar trebui să demisioneze”, a declarat ea într-o postare pe Facebook.
Bezuhla a declarat că sunt probleme în ce privește organizarea armatei și recrutările de noi soldați din rândurile cetățenilor, fiind necesari 20.000 de noi recruți pe lună.
„(…) Am întrebat pentru ce să planificăm? Cum vedeţi războiul? De ce să creăm o brigadă în loc să le încadrăm pe cele existente? Cât va costa o brigadă, o brigadă nouă? (…) Cum rămâne cu unităţile de luptă? Trebuie să bugetăm rotaţia şi demobilizarea? Cum rămâne cu instruirea? Cum rămâne cu rotaţiile? (…)”, a scris aceasta, duminică, într-o postare pe Facebook.
Buzuhla adăugat că dacă Statul Major al Armatei Ucrainene nu poate veni cu vreun plan de război pentru 2024, „iar toate propunerile lor de mobilizare se rezumă la faptul că este nevoie de mai mulţi oameni“, fără a oferi soluții, „atunci această conducere trebuie să plece”.
Cererea deputatei ucrainene vine după un dezacord apărut în spațiul public între preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi şeful Statului Major, generalul Valeri Zalujnîi, cu privire la faptul că războiul a ajuns în impas, după puţine progrese de ambele părţi în decursul a numeroase luni, în ciuda contraofensivei ucrainene de peste vară.
Unii deputați din partidul Slujitorul Poporului au cerut să o excludă pe deputata Mariana Bezuhla din fracția parlamentară după ce a cerut demisia Statului Major.
După ce în septembrie l-a schimbat pe ministrul Apărării, Zelenski a început să facă în ultimul timp o serie de demiteri de comandanţi.