Prin proiectul de lege sunt prevăzute amenzi de la 1.000 lei până la 2.000 lei pentru trecerea animalelor domestice însoţite sau neînsoţite prin fondul forestier, fără aprobare legală. Următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6.000 lei până la 15.000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză: expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme.

Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice ajung, în procent de 20%, în contul persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda, iar 80% se varsă la bugetul de stat.

Potrivit proiectului votat marți de plenul Camerei Deputaților, constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 20.000 lei administratorul/prestatorul de servicii silvice care încheie contracte de administrare/servicii silvice cu persoanele care dobândesc exclusiv dreptul de proprietate asupra masei lemnoase, fără a fi proprietare ale terenului pe care este amplasată aceasta. Contractele sunt nule de drept.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

De asemenea, se consideră contravenție și „recoltarea prin lucrări de conservare la nivelul de subunitate de gospodărire a unui volum mai mare decât volumul prevăzut pentru lucrări de conservare pe perioada de aplicare a amenajamentului silvic, fără existenţa unei aprobări legale în acest sens, şi se sancţionează după cum urmează: cu avertisment, dacă depăşirea reprezintă până la 3% din volumul prevăzut şi cu amendă de la 5.000 lei până la 10.000 lei, dacă depăşirea reprezintă 3,1% – 10% din volumul prevăzut”.

Ocolul silvic care asigură custodia materialelor lemnoase confiscate, precum şi a celor abandonate, este obligat să doneze volumul confiscat către instituţiile publice şi de pe raza unităţii administrativ – teritoriale unde s-a realizat custodia. Donaţia materialelor lemnoase confiscate şi a celor abandonate, către instituţiile publice prevăzute la alin. (1) se face în următoarea ordine: grădiniţe, creşe şi case de copii, şcoli şi licee, case şi azile de bătrâni, primării, unităţi militare, se mai menționează în proiectul de lege.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI