Proiectul modifică Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. S-au înregistrat 296 voturi ”pentru”.
Modificările din propunerea legislativă vizează stabilirea unor norme prin care se acordă posibilitatea instanţei de a dispune măsuri de control şi prevenire a încălcării ordinului de restricţie.
Astfel, agresorul este obligat să se prezinte periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă, potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie.
În plus, s-a introdus obligarea agresorului de a da informatii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în situaţia în care prin ordinul de restricţie s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei.
Camera Deputaţilor este for decizional. Proiectul merge la promulgare, la președintele Iohannis.
În octombrie 2016, deputatul Remus Cernea a depus la Senat o propunere legislativă pentru modificarea Codului Penal, el solicitând eliminarea prevederii potrivit căreia o împăcare duce la înlăturarea răspunderii penale.
”Prezenta propunere legislativă îşi propune să elimine din Codul Penal această posibilitate care permite ca agresorii să fie exoneraţi de răspundere penală în cazuri de violenţă în familie”, spunea Remus Cernea, care susţinea că ordinul de restricţie ajută victimele violenţei domestice, dar nu le poate salva în orice circumstanţă.
”Dacă agresorul suferă de anumite tulburări de gândire generate de o obsesie ori de consumul alcool, droguri sau alte substanţe interzise sau pur şi simplu are o gândire extremistă şi nu acceptă să i se interzică să stea departe de partenera lui sau de partenerul ei, considerată chiar un fel de Peste 8.000 de sesizări privind violența în familie, în primele șase luni ale anului 2016
Inspectoratul General al Poliției Române comunica, anul trecut, că în primele șase luni ale anului 2016, la nivel național, s-au înregistrat 8.926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvârșite în familie. Potrivit statisticii, copiii de ambele sexe sunt afectați aproximativ egal de actele de lovire și alte violențe în familie. Dintre adulți, femeile sunt cele mai afectate (79% dintre victime sunt de sex feminin) iar majoritatea agresorilor sunt bărbați (92,3%)
În aceeași perioadă au fost raportate 81 de cazuri de viol în familie. Victima îi este agresorului partener/ă în 21% dintre cazuri și fiu sau fiică în 44.4% dintre cazurile sesizate. Din datele poliției reiese că toți agresorii care au violat sunt bărbați.
Cifrele se referă numai la cazurile care ajung să fie sesizate la poliție, un număr infim comparativ cu datele colectate în studiul din 2014 al Agenției Europene pentru Drepturi Fundamentale în care se arăta că 1 din 4 femei din România a fost, cel puțin odată în viață, agresată fizic sau sexual de partenerul său.