UPDATE ora 13.40 Fostul ministru Rovana Plumb a declarat, după vot, că le mulțumește colegilor din Camera Deputaților pentru respingerea cererii DNA.

”Le mulțumesc pentru faptul că au apărat, astăzi, prin vot, principiile fundamentale ale statului de drept și mă refer la separația puterilor în stat, înțelegând că oportunitatea unei hotărâri de guvern care are toate avizele de legalitate, nu poate face obiectul unei anchete penale”, a spus Rovana Plumb.

UPDATE ora 13.30 Plenul Camerei Deputaților a respins, marți, cererea DNA de începere a urmăririi penale a deputatului Rovana Plumb, fost ministru al Mediului.

S-au înregistrat 99 de voturi pentru, și 184 de voturi contra. Din totalul de 329 de deputați, au fost doar 284 de parlamentari  prezenti, și s-a înregistrat și un vot anulat. Liderul PSD Liviu Dragnea, președinte al Camerei Deputaților, a anunțat că a votat împotriva cererii DNA.

UPDATE ora 12.00 ”Urmărirea penală nu se poate face pentru o decizie politică”, a spus deputatul ALDE Varujan Vosganian, în plen, precizând că faptele de care este acuzată Rovana Plumb nu pot fi considerate infracțiuni.

”Colegii mei vor vota conform conștiinței dar în cazul meu este ionutil să vă spun că voi vota împotriva începerii urmăririi penale”, a spus Vosganian.

UPDATE ora 11.55 Deputatul PMP Corneliu Bichineț a declarat că din ceea ce a spus președintele comisiei juridice, nu a înțeles nimic. ”Mai degrabă am înțeles că se cere urmărirea penală a procurorului general”, a spus deputatul PMP.

UPDATE ora 11.50 Cristian Ghinea, deputat USR, a declarat în plen că vinovăția Rovanei Plumb nu se decide în plenul Parlamentului. ”Rămâneți cu această fantomă care să va bântui cariera”, a spus Ghinea.

El l-a atacat și pe președintele comisiei juridice, Eugen Nicolicea, care ”dorește să ne jucăm de-a tribunalul”.

”Vom vota pentru cererea DNA”, a mai spus deputatul USR.

UPDATE ora 11.40 ”Trebuie să avem un comportament fără ezitare, nu avem de gând să facem excepție pentru nimeni”, a spus Raluca Turcan, în plenul Camerei Deputaților, citându-l pe Liviu Dragnea. Liberala a atras atenția că afirmațiile liderului PSD au fost făcute înainte de alegerile parlamentare și după ce PSD a pierdut alegerile prezidențiale.

”PSD a câștigat alegerile cu o uriașă fraudă de încredere”, a spus Raluca Turcan, afirmând că PSD a decis imediat după câștigarea alegerilor Ordonanța 13 și ofensiva împotriva Justiției. ”De ce? Pentru că a ajuns la putere și dorința de putere și control cu greu sunt de stăvilit”, a completat Turcan.

Turcan a spus că ea crede în nevinovăția Rovanei Plumb și a lui Sevil Shhaideh, dar nu contează acest lucru ci ceea ce decide instanța. ”Preocuparea noastră trebuie să fie ca instituțiile statului să funcționeze corect”, a precizat Turcan.

Liberala a mai arătat că un alt ministru care are exact aceleași probleme penale, se află încă în Guvern: Viorel Ilie și a explicat că discriminarea este evidentă, prin faptul că urmărirea penală în cazul Rovanei Plumb și a lui Viroel Ilie sunt blocate prin decizia Parlamentului, în timp ce urmărirea penală în cazul lui Sevil Shhaideh continuă, pentru că nu are imunitate.

”Votul nu este pentru Rovana Plumb, ci este pentru a pune capăt domniei abuzurilor, vă rog să votați conform conștiinței”

UPDATE ora 11.30 Rovana Plumb le-a transmis colegilor, în discursul susținut în plen, că dosarul deschis de DNA pe numele său este un abuz, iar ambele hotărâri de Guvern sunt legale și au avizelenecesare.

”Nu pot fi complice la o faptă care nu este infracțiune. Mă aflu în fața dumneavoastră pentru a vă ruga să vă dați votul așa cum să dictează conștiința. Votul nu este pentru Rovana Plumb, ci este pentru a pune capăt domniei abuzurilor”, a mai spus ea.

”Sunt nevoită să vin în fața dumneavoastră pentru a discuta despre un dosar penal care din punctul meu de vedere nu ar trebui să existe și care este un abuz. (..) Astăzi este încă o zi în care trebuie să luptăm ca să demonstrăm că adevărul este mai puternic dec ât minciuna”, a mai spus ea.

Rovana Plumb a reiterat faptul că nu este vinovată de acuzațiile pe care i le-a adus DNA, și a arătat că niciun martor nu a poment numele ei. ”Nu am acordat sprijin ilicit nimănui în toată cariera mea, a a afirmat Rovana Plub.

Potrivit fostului ministru, ”PSD, în jurul căruia pivotează guvernarea, a ajuns în acest punct ca urmare a încrederii milioanelor de români”.

”Este evident că adversarii noștri politici, folosind aceste mecanisme abuzive, doresc ca noi să nu mai fim la guvernare”, a mai spus ea.


Președintele comisiei juridice, Eugen Nicolicea a declarat după votul din comisia juridică, că „absolut toate acuzaţiile aduse la adresa lui Sevil Shhaideh nu se confirmă, nu sunt susţinute de nimic legal”.

”Dacă nu există fapta principală, nu poate să existe un complice. Dacă fac parte dintr-un bazin hidrografic sau nu – acest lucru nu are relevanţă cu privire la transferul din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a UAT-ului, pentru că şi după schimbarea codurilor, transferul de care vorbeaţi, aceste bunuri au rămas tot în proprietatea publică a statului. Or, în Legea 213 se spune aşa: trecerea unui bun din domeniul public al statului după schimbarea codurilor tot acolo au rămas, în domeniul public al unei UAT (unităţi administrativ teritoriale) se face prin HG. Dacă aşa scrie în Legea 213 şi aşa s-a întâmplat, nu poţi să spui că ai încălcat Legea 213′, a susţinut preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Întrebat dacă fără aceste două hotărâri Insula Belina mai putea ajunge la Tel Drum, Nicolicea a spus: „Fără prima hotărâre, pentru că doamna Rovana Plumb este acuzată de prima hotărâre. Deci, fără prima putea să ajungă, garantat”.

Potrivit lui Nicolicea, infracţiunea de care este acuzată Rovana Plumb se numeşte ”favorizarea infractorului, adică a altei persoane pentru altă faptă, şi nu abuz în serviciu”.

„Favorizarea respectivă a constat în crearea impresiei că respectivele bunuri n-ar face parte din domeniul public al statului. Citez: ‘În aceste condiţii a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparenţa că insula Belina şi braţul Pavel n-ar face parte din bunurile care aparţin domeniului public al statului, în aşa fel încât să se poată face a doua hotărâre care să spună că ele se transferă prin HG, nu prin lege. Fals. În prima hotărâre, în titlu şi în articolul 1, este scris de trei ori că fac parte din domeniul public al statului, în hotărârea a doua este scris de două ori în titlu şi în trei articole că aceste bunuri fac parte din domeniul public al statului. Deci cum poţi să creezi impresia că nu fac parte din domeniul public al statului dacă în cele două hotărâri apare în jur de şase ori că fac parte? Această creare de impresie nu ştiu cine putea să şi-o facă – cei care citeau hotărârile de guvern n-aveau cum să facă acest lucru”, a spus Nicolicea.

Rovana Plumb a demisionat din funcția de ministru al fondurilor europene, joi seara, în Comitetul Executiv Național al PSD.

”Am spus clar că am luat o decizie, nu la cald, am cumpănit şi pentru că sunt un om bun de partid şi pentru că acest partid a câştigat încrederea în milioane de oameni prin programul pe care noi l-am prezentat, acest program trebuie în continuare să fie pus în aplicare. Nu am renunţat la demisie, demisia este un act unilateral, şi nu mă joc şi sunt fermă în moementul in carte iau o decizie. Am spus-o la începutul şedinţei CExN, mi-am menţinut-o vreau pe această cale să le mulţumesc tuturor colegilor şi care au fost astăzi aici şi celor de acasă care mi-au transmis mesaje şi vreau sari rog pe toţi cei acre sunt de buna credinţă şi îşi iubesc această ţară să înţeleagă gestul nostru. Demnitatea este ceea ce ne rămâne”, a spus Rovana Plumb.

Citește și: EDITORIAL de Claudiu Săftoiu. Mihai Tudose merge la Cotroceni cu „ALDE” Viorel Ilie și încă doi baroni PSD cu probleme. O fi bine, domnule președinte?

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News