un birou florentin, vechi de peste 100 de ani, foarte rezistent si amplasat strategic – adica departe de un perete care-i pare cam subred deputatei. Acesta a fost si motivul pentru care a pastrat biroul. Daca planul „A” nu functioneaza, Aura Vasile si-a pregatit si variante ajutatoare. insa, de folos numai daca ar fi acasa. „in afara casei, Dumnezeu cu mila”, spune parlamentarul. Colega ei, Rodica Nassar, e ingrozita de posibilitatea unui cutremur. Atat e de speriata, incat chiar cu o noapte in urma visase o astfel de calamitate. Speriat este si Gheorghe Firczac, de la minoritati, care are si dezavantajul de a locui la etajul 7, chiar daca blocul e solid. „Am prins in Bucuresti cutremurul din martie 1990, eram in piata Obor si atunci am crezut ca viata mea e gata”, ne-a povestit Firczac.
Ceilalti colegi isi amintesc insa gravul cutremur din 1977, cand, chiar daca au fost bravi, toate simturile le-au amortit si doar instinctul de supravietuire a ramas treaz. Este cazul deputatului stefan Cazimir care, sustine el, si-a pastrat calmul, desi, la etajul 5, unde locuia, simtea ca se afla in varful unui plop care se invarteste. insa a realizat ca instinctul de supravietuire anulase orice alt simt abia la vreo jumatate de ora dupa ce iesise din bloc, cand a simtit o durere in calcai si a vazut ca i se infipsese o piuneza in talpa. „O am si acum, ca amintire”, rade Cazimir.
stefan Baban are insa si sfaturi pentru colegi: „in primul rand, nu trebuie sa intram in panica. Apoi, sa nu se stea sub un perete, ci sub o grinda si sa nu se coboare pe scari”. Deputatul PRM a studiat ca disciplina la facultate si seismologia, incat cunoasterea fenomenelor l-a ajutat sa nu-i fie frica de cutremure.

 
 

Urmărește-ne pe Google News