După ce ANI a declarat-o în conflict de interese administrativ, în martie 2013, deputatul ALDE a contestat în instanță raportul Agenției. A pierdut la Curtea de Apel Cluj și la Înalta Curte de Casație și Justiție, ceea ce nu a împiedicat-o să se adreseze CEDO.

„Declară cererea ca fiind inadmisibilă”, a fost concluzia CEDO, potrivit ziare.com.

După ce ICCJ nu i-a dat câştig de cauză, menţinând decizia de conflict de interese, Steluţa Cătăniciu a declarat că nu are de ce să părăsească Legislativul.

„Sentința pronunțată de ICCJ nu schimbă cu nimic situația mea. Da, s-ar fi schimbat dacă era admisă contestația în anulare, dar cum nu a fost, practic rămâne în vigoare sentința din noiembrie, 2015. Și nu am niciun motiv pentru care ar trebui să demisionez, pentru că eu am respectat această sentință, așa cum de altfel a respectat-o și Parlamentul, spunea ea.

Între timp, în Parlament s-a adoptat o lege care îi scapă pe parlamentarii incompatibili în perioada 2007 – 2013 de sancțiuni.

Proiectul fusese declarat constituţional de judecătorii CCR.

În luna iunie, presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea ANI, prin care interdictiile aplicate parlamentarilor intre 2007 – 2013, aflati in conflict de interese, inceteaza de drept.

Citeşte şi: VIDEO. Facultatea din România unde promovezi dacă ai încasări la firmă. Studenție pe profit

 
 

Urmărește-ne pe Google News