„Sunt în Partidul Naţional Liberal de la 19 ani şi niciodată nu m-am gândit că îmi va fi ruşine să spun că fac parte din această formaţiune care, nu mai departe de acum un an, înregistra victorii politice remarcabile şi se situa printre preferinţele electorale ale românilor”, a scris pe Facebook Antonel Tănase.
„Iată, a venit ziua în care vă anunţ pe toţi cei care aţi crezut în noi şi ne-aţi acordat votul de încredere că începând din acest moment mă retrag din grupul parlamentar PNL şi voi activa ca deputat neafiliat. Sunt primul preşedinte de filială care face acest pas, la care, recunosc, am cumpănit îndelung”, a notat Antonel Tănase.
Deputatul a precizat că nu îşi dă demisia din PNL pentru că nu se dezice de liberalism, ci de conducerea actuală a partidului, în frunte cu preşedintele PNL, Florin Cîţu.
„Eu nu vreau să mint oamenii că economia duduie, nu vreau să păcălesc românii că «măsurile extraordinare» pe care le ia actuala conducere a partidului sunt bune şi nici nu vreau să denaturez adevărul privind «direcţia minunată» în care se îndreaptă Partidul Naţional Liberal”, a afirmat Antonel Tănase.
„Mă dezic de toate acţiunile acestui individ, Florin Cîţu, care a acaparat partidul pe persoană fizică împreună cu o gaşcă incompetentă, rău-voitoare şi deficitară pe toate planurile. Mă dezic de ruperea unei coaliţii menite să reformeze cu adevărat România, mă dezic de «în premieră, România a depăşit Ungaria la PIB pe cap de locuitor» şi de «dacă mori, o faci pentru tine, pentru sănătatea ta, nu pentru alţii»”, a scris Antonel Tănase.
Numărul demisionarilor din grupurile parlamentare ale PNL se ridică la 12, prima fiind cea anunţată de fostul lider al partidului Ludovic Orban.
Pe 26 octombrie, fostul lider liberal Ludovic Orban și-a anunțat primul demisia din grupul parlamentar PNL, dar nu și din partid și a lansat un atac dur la președintele României, Klaus Iohannis, și la actualul președinte PNL, Florin Cîțu.
Înaintea lui Antonel Tănase, și deputatul Nicolae Giugea a anunţat că, începând de luni, nu mai face parte din grupul PNL şi va activa ca parlamentar neafiliat.
„Nu există niciun fel de explicaţie logică pentru modul în care, în câteva luni, grupul lui Florin Cîţu a distrus o coaliţie perfect funcţională, a distrus un Guvern care avea oportunitatea de a face reforme reale pentru a pune România pe direcţia cea bună şi, în cele din urmă, a instalat haosul în ţară. În plină pandemie, aşa-zisa echipă câştigătoare a declanşat un război în partid, apoi unul în coaliţie, apoi unul cu întreaga ţară”, a scris pe Facebook Nicolae Giurgea.
FOTO: Hepta