În cursul acestei zile, deputatul Aurel Bălășoiu va fi audiat la Parchetul General.
Parchetul General a anunțat pe 4 octombrie că deputatul Aurel Bălășoiu este vizat în două dosare penale, unul pentru act sexual cu minor, în care procurorii s-au sesizat din oficiu, și al doilea pentru viol, deschis ca urmare a unei plângeri.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a sesizat din oficiu la data de 4.10.2022 cu privire la săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 Cod penal, ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media referitoare la săvârşirea acestei fapte de către o persoană având calitatea de deputat în Parlamentul României”, a transmis, marți, Parchetul General într-un comunicat de presă.
Parchetul a mai transmis că, în prezent, la Secția de urmărire penală și criminalistică a fost deschis și un al doilea dosar, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de viol, ca urmare a depunerii unei plângeri penale. Deputatul nu a fost pus oficial sub învinuire în niciunul dintre cele dosare, ancheta vizând deocamdată doar faptele.
Deputatul spune că n-a fost informat în legătură cu excluderea din PSD
Deputatul Aurel Bălășoiu a declarat miercuri, 5 octombrie, pentru Libertatea, că exclude varianta de a-și da demisia din Parlament din cauza scandalului în care este implicat și că nu a primit documentul oficial de excludere din PSD.
„Nu! Demisia, niciodată! Nu! Demisia, nu. Să îmi scriu cu mâna mea demisia, nu”, a spus Bălășoiu, pentru Libertatea, întrebat dacă va demisiona din Parlament.
Asta în contextul în care social-democrații au anunțat pe 1 octombrie că îl exclud din partid și să-și dea demisia din Parlament.
Abia după anunţul PSD au fost publicate în presă fotografii în care deputatul, aflat la primul mandat, ar apărea în ipostaze intime alături de un tânăr. Aurel Bălășoiu a negat că el apare în imaginile postate de ziarul Gândul și a precizat că nu îşi va da demisia din funcția de parlamentar.
În prezent, deputatul Aurel Bălășoiu se află în concediu de odihnă. O cerere de concediu a fost depusă și înregistrată pe 4 octombrie Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
„Subsemnatul Bălășoiu Aurel, deputat în circumscripția electorală nr. 3 Argeș, vă rog să-mi aprobați efectuarea concediului cu plată în perioadele 4-5 octombrie, 10-12 octombrie, 17-19 octombrie, din motive personale”, se arată în cererea înregistrată la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea