Deputatul „Mitralieră”, cum mai este cunoscut Cătălin Rădulescu, a fost amendat cu 1.500 de lei, în ziua în care România a înregistrat cele mai multe cazuri de COVID-19, respectiv 994.
Contactat de Libertatea, parlamentarul PSD a spus inițial că nu a purtat masca, deoarece aceasta era ruptă.
„Am o singură mască în maşină, nu o sută de măşti. Masca asta, când am pus-o, nu ştiu unde eram şi când am dat-o jos, s-a rupt unul dintre braţe. Şi nu ai cum să porţi o mască…”.
Nu te supăra pe mine, dar sunt medic, nu sunt zidar. Am fost în blocul operator de mii de ori, când am operat, nu poate să îmi spună un prost de pe stradă, mie, care sunt medic, cum să port o mască. Masca era ruptă, nu aveam cu să o port şi am băgat-o în buzunar, la spate.
Cătălin Rădulescu:
El a spus apoi că a vrut să stea doar câteva minute în benzinărie, iar persoana de la casă avea mască și geam de protecție, deci, susține el, nu era niciun risc. Apoi, a spus că nu consideră că masca nu ar trebui să fie obligatorie.
“Până la urmă, cred că acesta este rolul măştii, cei care vor să o poarte, să o poarte, treaba lor, foarte bine. Cei care sunt bolnavi sunt obligaţi să o poarte, dar cei care nu au nimic, nu pot fi obligaţi să poarte masca”, a afirmat el.
Despre faptul că este posibil ca o persoană să fie asimptomatică şi să nu ştie că este infectată, parlamentarul a ţinut să precizeze că “nu există boală fără simptom”.
Rădulescu: „Nu recunosc legea, nu am votat-o”
Deputatul a povestit, în continuare, că poliţistul care a venit în benzinărie i-a spus să iasă afară.
“Măi băiatule, eu nu ies afară”, a spus Rădulescu că i-a transmis poliţistului. Potrivit deputatului, când a ajuns afară, polițistul i-a cerut legitimația.
Atunci a început să facă discuţii cu mine. I-am spus: «Băi băiatule, nu face discuţii cu mine, ai de dat o amendă, dă amendă, alte discuţii cu tine nu fac. De ce nu port? Nu port pentru că nu vreau! Problema ta este să mă amendezi».
Cătălin Rădulescu:
Deputatul Cătălin Rădulescu a mai spus că el nu recunoaște legea privind oligativitatea măștii de protecție, pe care o consideră „abuzivă”.
“În final, mi-a spus el mie că eu trebuie să respect legea, o lege pe care eu nu am votat-o şi nu vreau să o recunosc, pentru că este o lege abuzivă”, a spus Rădulescu.
Întrebat dacă nu recunoaşte legea stării de alertă, votată chiar de Parlamentul din care face parte, Cătălin Rădulescu a spus că el, personal, nu recunoaşte această lege. “Nu o recunosc, nu am votat-o, nici eu şi nici Teodorovorici, nici Victor Ponta”, a spus el.
Acesta nu este primul scandal în care este implicat un parlamentar privind masca de protecție. În urmă cu două săptămâni, deputații PSD Adrian Solomon și Irinel Stativă au făcut scandal în shaormeria Dristor din Centrul Vechi, refuzând să poarte masca.