„Împreună cu colegii din AUR Călărași am decis, în unanimitate, să demisionăm din partid”, a scris Coarnă, în mesajul său.

Conform deputatului de Călărași, motivele acestei decizii sunt:

  • 1. Nerespectarea prevederilor legii partidelor politice (14/2003) de către conducerea națională a partidului;
  • 2. Nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală;
  • 3. Refuzul de a înființa filiale județene.

Coarnă a fost ales în Parlamentul României pe listele Partidului Social-Democrat (PSD), dar a fost exclus din partid anul trecut, la propunerea lui Marcel Ciolacu. Reacția liderului PSD venise la o zi după ce Dumitru Coarnă a participat alături de trei parlamentari independenți – foști AUR – Diana Șoșoacă, Mihai Lasca și Francisc Tobă – la o întâlnire cu ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, potrivit unui comunicat al lui Șoșoacă.

Cei patru parlamentari au prezentat o propunere privind o așa-numită „poziție de neutralitate” a României în războiul declanșat de Rusia în urma invadării Ucrainei.

În vârstă de 58 de ani, Coarnă este de profesie polițist. E fostul șef al Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI.

AUR: Coarnă „a creat un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”

Conducerea AUR afirmă însă că i-a cerut deputatului să prezinte în original și scanate adeziunile realizate la filiala Călărași și că Dumitru Coarnă a realizat „documente financiare care nu sunt în evidența partidului”.

„În cazul județului Călărași și al domnului Dumitru Coarnă, în cadrul forurilor de conducere ale partidului i s-a solicitat acestuia să prezinte în original și scanate adeziunile realizate la filiala AUR Călărași”, a transmis conducerea acestei filiale, tot într-o postare pe Facebook, ca reacție la anunțul deputatului.

„De asemenea, domnul Dumitru Coarnă a realizat, fără acceptul conducerii partidului sau al departamentului financiar, documente financiare care nu sunt în evidența partidului. Domnia sa a refuzat să răspundă tuturor solicitărilor venite din partea conducerii centrale a partidului, să transmită adeziunile, dar și să respecte cadrul legal și statutar al partidului cu privire la activitățile financiare, iar pe cale de consecință, în data de 29 ianuarie, i s-a transmis că nu mai are nicio calitate de reprezentare în partidul AUR”, mai susține conducerea filialei Călărași a partidului.

„Ca urmare a refuzurilor repetate, domnului Coarnă i s-a transmis în această săptămână și fizic o somație cu privire la aceste aspecte. Domnia sa a refuzat să primească reprezentanții Secretariatului General al AUR, dându-i afară dintr-un sediu paralel pe care îl crease pentru AUR Călărași”, mai scrie în comunicatul formațiunii conduse de George Simion.

Conducerea filialei mai acuză că „domnul Coarnă a încercat, pe parcursul activității sale din ultimele luni, să introducă în AUR Călărași toate mecanismele toxice de funcționare pe care a încercat să le aplice și în celelalte formațiuni din care a plecat sau a fost înlăturat”.

„Acesta a refuzat orice promovare a oamenilor pe bază de meritocrație, creând un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică. Nu vom tolera niciun fel de abatere de la normele statutare și legale și nu vom îngrădi dreptul nimănui de a promova în cadrul formațiunii”, concluzionează AUR Călărași.

Foto: Hepta.ro

Urmărește-ne pe Google News