Nechifor a explicat că, în răspunsul său scris, premierul Boc arată că data alegerilor se stabileşte prin hotărâre de guvern, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării, în cazul alegerilor locale, şi cu cel puţin 90 de zile înaintea votării, în cazul alegerilor parlamentare.
Totodată, Nechifor a spus că în răspunsul premierului se arată că posibila comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare din cursul anului 2012 reprezintă un subiect de interes public.
”Facem precizarea că aceasta presupune o decizie eminamente politică, decizie care va fi promovată doar în condiţiile unui consens la nivelul coaliţiei de guvernare şi după discutarea oportunităţii acesteia cu reprezentanţii clasei politice din România”, se arată în răspunsul semnat de Emil Boc şi făcut public de Cătălin Nechifor.
În opinia lui Nechifor, premierul a evitat un răspuns tranşant, prezentând doar anumite reglementări cadru. ”Nu am întrebat nimic de comasare şi nu ştiu de ce s-a simţit Boc să răspundă suplimentar, însă, explicaţia lui e halucinantă, în condiţiile în care susţine că subiectul comasării alegerilor locale cu cele parlamentare e de interes public când, în afară de cei din PDL, nu sunt foarte mulţi români interesaţi de comasare, care va amesteca, într-un talmeş-balmeş, primari cu consilieri judeţeni, locali, parlamentari, şefi de consilii judeţene şi cine mai ştie ce”, a spus Nechifor
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro