Deputatul Ion Ştefan, fost ministru al dezvoltării, a ajuns miercuri la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani și ulterior, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca din București, după ce a fost lovit de o macara și apoi a căzut de la o înălțime de trei metri.
Potrivit Digi24, Ion Ștefan a fost transportat în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, pentru investigații suplimentare.
„Din păcate, colegul nostru Ion Ştefan a suferit un accident. În acest moment se află la spital, unde i se fac investigaţii amănunţite. Suntem alături de acesta şi de familia sa şi îi urăm multă sănătate şi însănătoşire grabnică”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, pentru Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea a anunțat că a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi vătămare corporală din culpă.
„Astăzi, în jurul orei 14,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată în timp ce se afla în curtea unei societăţi comerciale de pe raza municipiului. Cu ocazia deplasării la faţa locului s-a constatat că un bărbat, în vârsta de 51 de ani, a fost lovit în timp ce o altă persoană manevra o automacara, intenţionând să mute un utilaj”, a precizat IPJ Vrancea.