Totodată, deputatul democrat-liberal Brînză a subliniat importanţa realizării unor proiecte comune cu finanţare europeană care, dezvoltate în România, să contribuie decisiv la reîntoarcerea românilor plecaţi la muncă în Spania. “Susţinerea cooperării economice este foarte importantă în contextul actual când avem peste patru mii de firme spaniole care au investit în România, iar volumul schimburilor comerciale cunoaşte o tendinţă ascendentă. Spania este un exemplu pentru România în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor de coeziune şi trebuie să extindem această colaborare. M-am ocupat personal de vizita a două delegaţii de oameni de afaceri din Spania, care au fost primiţi de preşedintele României Traian Băsescu şi m-am angajat să îi sprijin pe investitorii spanioli pentru că, aşa cum declara preşedintele României, firmele spaniole sunt serioase şi şi-au îndeplinit toate proiectele în care au fost angrenate până în prezent”,  a subliniat deputatul Brînză.

Partea spaniolă a răspuns pozitiv propunerilor venite din partea preşedintelui Comisiei Comunităţilor de români din afara graniţelor ţării spunând că există posibilitatea demarării unor proiecte comune în construcţia de drumuri, în domeniul energiei electrice şi a celei regenerabile. La finalul întrevederii care face parte dintr-un  proiect lansat recent de deputatul Brînză, politicanul român i-a feliicitat pe iberici pentru aniversarea a 130 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Spania, eveniment care va fi marcat astăzi.

Urmărește-ne pe Google News