Adrian Miuțescu este acuzat că ar fi intervenit pentru a-și plasa protejații în poziții-cheie la Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Poșta Română.
În același dosar sunt cercetați și Gelu Tofan, viceprimar al municipiului Pitești și președintele organizației municipale a PNL, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale, și un comisar de la Protecția Consumatorului.
Potrivit DNA, în perioada aprilie – iulie 2021, suspectul și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al organizației județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea unor persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. „Aceasta, în condițiile în care postul vizat fusese ocupat prin concurs de o altă persoană”, notează DNA.
În aceeași manieră, Miuțescu ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.
În perioada iulie-august 2021, „suspectul și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș”.
Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
Pe 3 noiembrie, Adrian Miuţescu, șeful filialei PNL Argeş, membru al formațiunii de 31 de ani, conform propriei declarații, anunța că pleacă din grupul parlamentar liberal. Potrivit deputatului, noua conducere a liberalilor „pare ruptă complet de interesele electoratului”.
Foto: Facebook Adrian Miuțescu