Alături de el vor fi judecați Dan Lucian Ștefan Mogoș, la data faptei secretar general coordonator al aceleiași organizații județene de partid, pentru complicitate la folosirea influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, Cosmin Constnatin Enea, la data faptei vicepreședinte al Biroului Permanent Teritorial al aceluiași partid politic și reprezentant al societății Coliseum, pentru spălare de bani și societatea comercială Coliseum pentru complicitate la spălare de bani.

În rechizitoriul transmis judecătorilor de la ICCJ procurorii arată că în perioada ianuarie – aprilie 2012, Voicu, cu ajutorul lui Mogoș, și-a folosit influența și autoritatea determinate de funcțiile deținute, pentru a impune membrilor Biroului permanent teritorial criterii nestatutare.

Mai precis, arată procurorii, acesta și-a folosit influența în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuții individuale.

„Donații” pentru posturi sigure în instituții publice

Concret, „donațiile” respective condiționau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna anului 2012 sau susținerea politică pentru ocuparea unei funcții de conducere într-o instituție publică.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizației de partid au fost determinați să remită diverse sume de bani, între 5.000  și 20.000 de lei, suma totală adunată astfel fiind de 290.450 de lei.

Din acești bani Enea a primit 156.680 de lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi utilizate în campania electorală din vara anului 2012, dar din acei bani Enea a folosit pentru campanie doar 24.873 de lei, iar pe restul și i-a însușit.

Procurorii au pus sechestru asupra unor bunuri imobile ce aparțin lui Voicu , Enea și societății Coliseum.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Observatornews.ro
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru a-mi ajuta familia"
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI