Cătălin Rădulescu a dat detalii despre tema principală a Comitetului Executiv al PSD.

Ceea ce se întâmplă mâine, în Comitetul Executiv ca și procedură este restructurarea Guvernului pentru că așa cum știți noi avem doi miniștri pe lista de europarlamentare, mă refer la doamna Rovana Plumb și la doamna Natalia Intotero și care sigur că trebuie să meargă în campanie și de aceea pornim de la această restructurare pentru aceste două posturi.

Sigur că, probabil mâine, în Comitetul Executiv și eu și alții vom ridica problema Ministerului Justiției și a domnului ministru. Personal, eu cred că domnul ministru trebuie să plece și o spun răspicat și vă spun și de ce pentru că niciodată n-o să accept, în partidul meu nu am acceptat ca în decursul timpului ca un om care ocupă un post care e al partidului, nu e al lui personal nu l-a câștigat prin concurs să nu respecte deciziile Comitetului Executiv care este forul acestui partid, întotdeuana, de zeci de ani de zile.

Cătălin Rădulescu a spus că așteaptă cu interes discursul de mâine al premierului Viorica Dăncilă, cu privire la Tudorel Toader. Premierul nu are cum să-l păstreze pe acesta, dacă conducerea partidului cere prin vot demiterea, consideră Cătălin Rădulescu.

Domnul ministru, din luna noiembrie a avut de făcut ceva, mi se părea normal și firesc să spună că nu vrea să facă, să facă parlamentul…Codurile. Trebuia să transpună așa cum am spus noi articolele constituționale declarate constituționale de către CCR la Codul Penal și Codul de Procedură Penală repet, numai cele constituționale, și să le pună într-o ordonanță. O chestiune simplă care nu suporta nici un fel de efort, decât o chestiune juridică pe care trebuie să o facă dânsul și să o ducă premierului și premierul în ședință de Guvern să dea aceste coduri.

Mâine o să vedem care este părerea premierului. Doamna premier este președintele Executiv al partidului nostru și ca orice membru de partid trebuie să-și spună mâine, în ședința Comitetului Executiv părerea.

Știți ce se întâmplă, e greu ca în PSD e greu ca în momentul în care se votează și din 55 de oameni 54 sunt pentru și unul este împotrivă chiar dacă ar fi premierul României, n-ar face ce spune partidul. Mi-e greu să cred că doamna premier în condițiile în care ar vedea că ar fi un vot așa de masiv, de exemplu, pentru o anumită măsură, ar refuza măsura asta pentru că e incredibil, adică ar fi imposibil ca în partidul nostru să se întâmple așa ceva” Însă, niciodată nu s-a pus problema de a retrage sprijinul politic premierului, a mai spus Cătălin Rădulescu.

„Trebuia să ne spună foarte clar că nu vrea să facă aceste ordonanțe. Era simplu. Le făceam noi”

Cătălin Rădulescu este convins că modificările la legile justiției vor fi gata cel târziu mâine, urmând apoi să treacă prin Parlament, fără să mai fie nevoie de sprijinul actualului ministru al justiției

Ministrul Toader a încercat să păcălească așa cum a păcălit pe toată lumea prin maniera asta profesorală a dânsului să ne dea lecții la televizor, nouă și mediei. Nu mai ține lecția asta, căci de lecții suntem sătui, noi vrem și oamenii vor în general să se întâmple lucruri, nu lecții. Domnul profesor universitar în luna noiembrie decembrie când a participat la ședința Comitetului Executiv și-a asumat aceste lucruri. Atunci dacă nu avea de gând să dea aceste coduri, aceste ordonanțe, trebuia să ne spună, dom le eu nu vreau să le dau, cu subiect și predicat. Faceți-le în Parlamentul României. Și noi am fi făcut ceea ce am făcut tot noi, nu dânsul, și am creat această Comisie Specială care s-a ocupat ea, nu Comisiile Juridice de modificările legilor justiției și de modificarea codurilor Penale și de Procedură Penală. Aceeași comisie, am luat această hotărâre văzând că nu se întâmplă nimic la Ministerul Justiției, va lucra astăzi-mâine, o oră de lucru, puteam să facem asta de mult timp dacă nu ne păcălea domnul ministru să pună articolele constituționale în lege să intre în Senat, în plen și apoi în Camera Deputaților și să le scoatem. Asta am fi putut-o face până acum de nu știu câte ori”.

(…) se fofilează, face doi pași în spate…a început să facă step dance în fața presei. Nu știu, trebuie să-l întrebați, mie mi se pare că un om care este onorabil…eu așa am făcut toată viața, am spus da sau nu, indiferent dacă am deranjat pe cineva, trebuia să ne spună foarte clar că nu vrea să facă aceste ordonanțe. Era simplu. Le făceam noi”.

PSD urmează să decidă, miercuri, în Comitetul Executiv Naţional, dacă va face remaniere sau restructurare, pentru a-i schimba din Guvern Pe Rovana Plumb, Natalia Intotero, dar şi pe Tudorel Toader. Varianta restructurarii presupune schimbarea denumirii unor ministere sau desfiinţarea unora, pentru ca Guvernul să meargă pentru votul de învestitură direct în Parlament, şi să se evite, astfel, semnătura preşedintelui Klaus Iohannis, pe o eventuală remaniere.


Citește și: 

DIICOT CEAUȘIST – Fostul șef PSD al Radio România a cerut să afle cine dă informații pentru tolo.ro, procurorii s-au executat și au percheziționat la 6 dimineața casa unei jurnaliste din redacția muzicală! În fața fetei ei de 25 de ani suferindă de autism, i-au confiscat laptopul, au luat-o la DIICOT și au făcut-o să recunoască o infracțiune inexistentă!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News