Deputatul PSD Eugen Nicolicea a ajuns pe jos la dezbaterea pe justiție
Eugen Nicolicea, unul dintre deputații care au propus mai multe amendamente la legile Justiţiei, a avut parte de un mic accident chiar în timpul exercitării sarcinilor de serviciu. Nicolicea s-a împiedicat de cablurile televiziunilor și s-a prăbușit, redresându-se însă rapid. Nu cu mult timp în urmă, se războia cu un reporter și-l amenința cu ridicarea acreditării dacă face publică discuția cu el referitoare la modul în care a absolvit facultatea de drept...
Deputatul PSD Nicolicea a căzut sub ochii colegilor, în timpul dezbaterii pe legile care vizează justiția, în ședința comisiei speciale. Parlamentarul s-a împiedicat de cablurile care asigurau transmisiunea ședinței în direct la posturile TV, arată comisarul.ro.
Nicolicea, agresiv la întrebările incomode
Nu cu mult timp în urmă, Nicolicea a fost întrebat pe holurile Parlamentului despre locul unde a studiat Dreptul și în ce perioadă. Deputatul PSD a refuzat dialogul și l-a amenințat pe jurnalist că dacă mai insistă pe acest subiect îi va ridica acreditarea.
”Am terminat o facultate de Drept cu media 10, dar pentru că unul care a lucrat ca politruc la Opinia Studențească Iași… n-am chef să-i răspund. Gata, am încheiat subiectul”. (Pleacă și îl îndepărtează pe reporter cu mâna).